O paralelă între soarta unor cărţi şi cea a autorilor ei este întotdeauna interesantă. În acest sens „Traité de Physiologie Médicale“ al lui Nicolae Paulescu, publicat între 1919 şi 1921, poate fi un studiu de caz tipic. Mai întâi, despre autor. Elev eminent, pleacă în 1888 pentru studii medicale la Paris, unde, în 12 ani, reuşeşte să obţină trei doctorate, la Facultatea de Medicină şi la Sorbona, şi să primească distincţia „Palmes Académiques“. Lucrează la Hôtel-Dieu alături de Étienne Lancereaux (1829–1910), al cărui elev favorit rămâne, devenind în timp cel mai apropiat colaborator al acestuia. Între 1895 şi 1899, desfăşoară o activitate ştiinţifică remarcabilă, reflectată în numeroase lucrări publicate în acea perioadă la Paris, devenind una din vocile sonore în reuniunile ştiinţifice medicale ale timpului. În publicaţiile sale de la Paris, abordează probleme variate, efectuând deopotrivă studii clinice şi experimentale sau avansând concepte de avangardă, precum şi imaginând soluţii diagnostice şi terapeutice practice pentru numeroase afecţiuni. (...)
O paralelă între soarta unor cărţi şi cea a autorilor ei este întotdeauna interesantă. În acest sens „Traité de Physiologie Médicale“ al lui Nicolae Paulescu, publicat între 1919 şi 1921, poate fi un studiu de caz tipic. Mai întâi, despre autor. Elev eminent, pleacă în 1888 pentru studii medicale la Paris, unde, în 12 ani, reuşeşte să obţină trei doctorate, la Facultatea de Medicină şi la Sorbona, şi să primească distincţia „Palmes Académiques“. Lucrează la Hôtel-Dieu alături de Étienne Lancereaux (1829–1910), al cărui elev favorit rămâne, devenind în timp cel mai apropiat colaborator al acestuia. Între 1895 şi 1899, desfăşoară o activitate ştiinţifică remarcabilă, reflectată în numeroase lucrări publicate în acea perioadă la Paris, devenind una din vocile sonore în reuniunile ştiinţifi
