Deputatul Florin Anghel, şeful CJ Prahova, subprefectul Gabriel Hornoiu şi mai mulţi consilieri judeţeni au fost audiaţi, ca martori, în procesul privind prejudiciul de aproape două milioane euro. Firma Baumeister a vândut, în 2005, 28,6 hectare către Kaufland, la un preţ mult mai mare, decât îl achiziţionase
Aseară, la Judecătoria Ploieşti a avut loc un nou termen al procesului în care fostul director al Parcului Industrial Ploieşti, Valerian Sfârloagă, consilierul juridic de la această societate Daniela Maria Manolache şi reprezentantul Consiliului Judeţean (CJ) Prahova în cadrul AGA a societăţii, Gabriel Cristian Finichiu, au fost trimişi în judecată de DNA în cazul vânzării unui teren la un preţ subevaluat, prejudiciul fiind estimat la aproape două milioane de euro.
Revândut a doua zi
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de DNA, în iulie 2009, atunci când dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Ploieşti, în perioada 2004 - 2005, Valerian Sfârloagă a vândut în mod ilegal către Baumeister un teren cu suprafaţa de 28,6 hectare, la un preţ subevaluat faţă de piaţă, prejudiciind parcul industrial cu 1. 980.000 de euro. Terenul, în suprafaţă de 28,6 hectare, a fost cumpărat pe 17 martie 2005, iar a doua zi, pe 18 martie 2005, cumpărătorul a vândut o parte firmei Kaufland, la un preţ mult mai mare.
Deputatul Florin Anghel, care era preşedinte al CJ Prahova în perioada în care procurorii DNA susţin că s-a produs prejudiciul la Parcul Industrial, a afirmat în faţa instanţei că, în calitate de preşedinte al CJ Prahova, în septembrie 2004 a primit o vizită de la o delegaţie a firmei Kaufland. „Este o procedură uzuală pentru un investitor de talia celor de la Kaufland să aleagă un dezvoltator care să cumpere terenul, să construiască pe el şi să îl vândă, ulterior, cu tot cu construcţii. Părerarea mea este că a fost o îneţ