Poate ar trebui să vorbesc mai mult
Simt cum se fac în mintea mea depozite
Din cuvintele folosite de alţii
Şi nu ştiu cînd să le dau la o parte
Cum nu mai scînteiază
Cînd să le arunc peste bord
Cum se lipesc ca negii de neuroni
Poate dacă aş vorbi mai mult mi-ar ieşi
Pe gură pe nas pe urechi prin ochi
Prin buricele îngroşate ale degetelor
Să înjur să pomenesc toţi dracii
Grîul soarele dumnezeii mamii lor
Mari grămezi de rumeguş pe malul rîului
Chiar lîngă pădurea verde
Unii spun că ar fi bun pe cîmp în loc de bălegar
Alţii iau cîte un sac pentru afumat slănina
Atîta a rămas din lemnul mîndru
Şi drept între toate umbrele
Aş desface cuvintele din mucezeala stătută
Le-aş limpezi să fie
Ca feţele de masă ale bunicii
Aş căuta prietenii să le punem la loc limba
De clopot
Aş păstra unul singur pentru mine
Pentru orice eventualitate
Ascuns
Nerostit
Poate ar scrie mai tîrziu o carte
Le-aş da drumul să prindă roşeaţă şi dragoste
De viaţă barem cît o găină beată
Şi mai ales să-l pleznească peste gură
Pe acela care crede că le ştie pe toate
Cum i-aş plezni eu peste gură
Cu o coadă băloasă de peşte
Pe aceia care se cred poeţi
Cînd scuipă printre dinţi consoane
Care pînă la urmă tot în creierul meu
Se rostogolesc ca într-o prăpastie
Să le dau Femeii în Roz aş vrea
De mîncare
Zacuscă pe pîinea coaptă din liniştile mute
Să vorbesc mai mult zic
Dar nu asta vreau cu adevărat
Vreau să scap nevătămat din fermentaţia de rumeguş
A zilei
Din traiectoria încrucişată a laşităţilor
Pe care o marchez degeaba cu bold
Din fantezia drăguţă a femeii care crede
Că totul stă în puterile mele @
