Mă uit, ca toată lumea, la buba spartă în Egipt. Cum m-am uitat şi la cea din Tunisia, nu foarte surprinsă. Nu e vreo mare surpriză nici lungul moment de tatonări şi încurcături, de lovire cap în cap a planurilor emanate de birouri hegemonice. E mult de cînd nu se mai ştie „care e realitatea", deşi realitatea e descrisă minuţios zi de zi în depeşe, înregistrări, rapoarte, studii. Căci „adevărata realitate" refuză să se mai nască firesc în absenţa oricărei urme de morală, de bun-simţ, de respect pentru interesele minime ale popoarelor. Cît compromis o fi de-ajuns ca să nu se dărîme şandramaua? Nu ştie nimeni. Ce spectru l-ar putea înlocui rapid pe cel al terorismului islamic? Mister, ezitări...
Cîteva bune milioane de oameni ştiu, ca şi mine, ce înseamnă în principiu opţiunea pentru stabilitate în dauna democraţiei. Ştiu şi că satrapii naţiunilor stabile nu-şi joacă rolul de marionete pe gratis, şi că populaţia se pauperizează şi se tîmpeşte de atîta viaţă stabilă, şi că accesul la resursele naţionale e acordat stabilizatorilor, care-şi ling voluptuos mustăţile. Printre milioanele de iniţiaţi se află, desigur, şi jurnaliştii politici, şi moderatorii emisiunilor de ştiri de pe toată planeta. La posturile respectabile, de altfel, nu se găsesc decît absolvenţi de studii politice cu informarea la zi şi limbajul adecvat în buzunarul de la piept. Invitaţii lor - de această dată, mai ales experţi în ţările arabe, foşti diplomaţi, foşti miniştri şi actuali responsabili prin foruri de observatori şi institute de cercetări mai mult sau mai puţin obsedate de lumea islamică - nu-i iau pe nepregătite. Dimpotrivă, plăcută mai e descoperirea, întinsă pe săptămîni, a unui bogat limbaj comun!
Şi totuşi, în ditamai marea de consens convivial, s-a ivit deodată şi momentul de stupoare. O cucoană expertă printre alţii, poftită la un post francez de ştiri, a ascultat ce-a as
