Actorul Arnold Schwarzenegger, fostul guvernator al statului american California, a confirmat că revine pe marile ecrane, cu roluri în filme de acţiune pentru care a devenit cunoscut la nivel mondial, informează Reuters.
"Veşti bune. Prietenii mei de la CAA (Creative Artists Agency, firma sa de impresariat, n.r.) mă întreabă de şapte ani când pot să accepte o ofertă serioasă pentru mine. Le-am dat undă verde", a scris Schwarzenegger pe contul său de Twitter.
Cele două mandate de guvernator al Californiei obţinute de Schwarzenegger s-au încheiat luna trecută, fapt care a dat naştere unor speculaţii cu privire la revenirea acestuia la cariera sa de actor.
Schwarzenegger a mai jucat în filme şi în perioada în care a fost guvernator, el putând fi văzut în thrillerul de acţiune "The Expendables", regizat de Sylvester Stallone.
Cariera de actor a lui Schwarzenegger se afla pe o pantă descendentă în 2003, când a acceptat să candideze la funcţia de guvernator al Californiei din partea republicanilor.
Arnold Schwarzenegger a intrat în politică după o carieră de succes la Hollywood, pe care şi-a construit-o după ce, iniţial, a practicat culturismul şi a câştigat de şapte ori titlul de Mister Universe. Schwarzenegger a început să facă culturism la vârsta de 15 ani şi a rămas o figură proeminentă în lumea acestui sport şi după retragerea din competiţiile oficiale, el scriind numeroase cărţi şi articole în domeniu.
Schwarzenegger a devenit celebru pe plan mondial cu filmele de acţiune în care a jucat, precum "Conan Barbarul", "Predator", "Total Recall" şi, mai ales, franciza "Terminator". Pe 7 octombrie 2003, actorul a fost ales în funcţia de guvernator al statului California, în locul lui Gray Davis, revocat din funcţie prin referendum. Arnold Schwarzenegger a fost reales în noiembrie 2006, pentru un manda