Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ: Sute de noi amărâţi din Brăila cer de mâncare la cantinele parohiilor

Publicat in Adevarul, vineri 11 februarie 2011 ·

Zeci de familii sărace se află pe listele de aşteptare, sute de brăileni cerşesc pomană la cantinele sociale întemeiate pe lângă biserici. Cea mai veche cantină a săracilor, cea de la „Sf. Spiridon Vechi", are, zilnic, peste o sută de asistaţi. „Din cauza crizei, dau săracii năvală", spune părintele Ioan Tudose.

În prezent, în tot oraşul sunt 11 cantine ale săracilor înfiinţate pe lângă bisericile ortodoxe, locuri în care-şi potolesc foamea circa 700 de brăileni. Gheorghe Voinea, pensionat pe caz de boală, nu-şi poate întreţine familia cu cele câteva sute de lei, astfel că a apelat la ajutorul părintelui Tudose.

„Am şase copii şi nu ştiu cum m-aş fi descurcat fără ajutorul părintelui. Sunt bolnav de TBC şi nu pot să mă angajez, iar doi dintre copii sunt la şcoală. Locuim în cartierul Radu Negru", ne-a spus Gheorghe Voinea, unul dintre brăilenii care au bătut la uşa bisericii şi a găsit un blid de mâncare caldă.

Oraşul săracilor

Alte sute ca el nu au avut acelaşi noroc, pentru că resursele parohiilor sunt limitate. Mare parte din persoanele care gătesc şi împart mâncarea o fac din credinţă, pe bază de voluntariat.

„Avem 105 persoane asistate. Cu criza aceasta, au dat săracii năvală la cantină. Sunt familii din tot oraşul care aşteaptă şi care mi-au cerut ajutor, dar nu avem nici spaţiu, nici resurse ca să-i putem ajuta. Alimentele vin numai de la parohia noastră, nimeni nu ne ajută. Înainte, ne-au mai ajutat firmele, dar nici ele nu o duc prea bine", ne-a spus părintele Tudose, de la Cantina „Sf. Ioan Casian".

Doar Selgros mai trimite, din când în când, alimente - iaurturi, sucuri etc -, în baza unei înţelegeri perfectate la nivel naţional cu Patriarhia Română.

Parohiile brăilene cheltuie, anual, zeci de mii de lei numai pentru alimentele necesare cantinelor.

Filantropie în Lacu Dulce-Chercea

Ultima cantină parohial

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 8 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 23 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 46 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°