Să privim întâi pădurea: anul trecut a fost unul foarte fast pentru generaţia optzeci. Membrii acesteia au publicat cărţi, au republicat antologii, au acordat interviuri, au solicitat interviuri.

Au fost, deci, în actualitate. Criticii de întâmpinare i-au avut, permanent, în vizor. Pe de altă parte cărţile-cult ale generaţiei optzeci au devenit subiectul câtorva sinteze minuţioase. Au fost deci din nou în actualitate. Indirect. Dar au fost.

Capul de afiş l-a ţinut apariţia celei de-a doua ediţii a volumului colectiv Aer cu diamante. Publicat la începutul deceniului al nouălea (1981 de facto, 1982 de jure), volumul acesta devenise mai greu accesibil chiar decât autorii lui. Cine-l văzuse vreodată, fie şi în copie xerox, se putea considera printre aleşi.

Dintre aceşti fabulous four, doi au publicat, tot acum, cărţi individuale. E vorba de Mircea Cărtărescu (cu minunatul nimic) şi de Traian T. Coşovei (cu deloc neglijabilul Aerostate plângând, neglijat însă de comentatori.)

Aşteptată de toată lumea a fost cartea Alcool a lui Ion Mureşan. Un volum fără discuţie bun, un volum de poezie veritabilă. Odată citit, nu se uită. Principala mea rezervă faţă de el (care i-a congestionat, se pare, pe mulţi) se referă la înclinaţia lui Mureşan de a se lăsa prematur sedus de propria imagine.

O altă surpriză plăcută: Liviu Ioan Stoiciu. Dintre cărţile lui, singura care mi-a scăpat e Craterul Platon (2008), despre care am auzit că ar fi cea mai bună a lui Stoiciu. Până voi da de ea, rămân la convingerea că, la egalitate cu Inima de raze (1982), acest recent Pe prag (Vale- Deal) ocupă totuşi prima poziţie.

Notabile sunt şi volumele lui Adrian Alui Gheorghe (Paznicul ploii) şi, sub lăudabila îngrijire a aceluiaşi, Aurel Dumitraşcu (Cine merge în Paradis). Şi, în celălalt capăt al ţării, Ioan Moldovan (Mainimicul).

Ceea