În partidele de verificare din Antalya, roş-albaştrii au demonstrat că nu prea pot marca mai mult de un gol pe meci.
Steaua a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida amicală disputată, în Antalya, în compania sârbilor de la Steaua Roşie Belgrad (locul 2 în prima ligă). Marius Lăcătuş a început jocul în următoarea formulă: Stanca - Bonfim, Geraldo, Galamaz, Brandan - Szekely, Marinescu, Ricardo, Nicoliţă - Dică, Bilaşco. După pauză, pe teren au mai intrat Lungu, Martinovici, Bicfalvi, Surdu, Onofraş, Baciu şi Emeghara. Duminică, Steaua va juca cu Debrecen (locul 4 în Ungaria), în ultimul meci de pregătire din cadrul cantonamentului din Turcia. Până acum, roş-albaştrii au disputat şapte partide de verificare şi au înregistrat trei victorii, trei egaluri egaluri şi un eşec. Dar, mare problemă pe care Lăcătuş trebuie să o rezolve este atacul. După plecările lui Stancu şi Kapetanos, steliştii nu au găsit încă un om de gol. În afara meciului cu Şerif Tiraspol, când au înscris de patru ori, bucureştenii nu prea au nimerit plasele porţilor adverse. Au marcat câte un gol cu Kapfenberg, Dinamo Zagreb, Lech Poznan şi FC Koper şi numai două amatorilor de la Hoffenheim II.
Amicalele Stelei
Steaua - Hoffenheim II (Germania 4) 2-0
Steaua - Kapfenberg (Austria 1) 1-1
Steaua - Şerif Tiraspol (Moldova 1) 4-1
Steaua - Dinamo Zagreb (Croaţia 1) 1-1
Steaua - Lech Poznan (Polonia 1) 1-2
Steaua - FC Koper (Slovenia 1) 1-0
Steaua - Steaua Roşie Belgrad (Serbia 1) 0-0