Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CA ÎN FILME! Sex oral cu pistolul la tâmplă

Publicat in Adevarul, vineri 11 februarie 2011 ·

O fată de 16 ani din Şotânga a trăit clipe de groză, noaptea trecută, după ce un tânăr de 31 de ani a obligat-o să întreţină relaţii sexuale orale sub ameninţarea pistolului. Agresorul a venit în vizită pe la fată împreună cu vărul acesteia.

Scena turnată parcă într-un film s-a petrecut în casa bunicii fetei. Nici prin gând nu i-a trecut minorei ce avea să se întâmple, mai ales că tânărul de 31 de ani a fost adus de vărul ei. Din senin, agresorul s-a dezbrăcat şi i-a cerut favoruri sexuale. Pentru că a fost refuzat, acesta a scos pistolul şi a ameninţat-o. Vrând, nevrând, fata a fost nevoită să îl mulţumească pe prietenul vărului său.

“La un moment dat s-a dus la baie şi a venit dezbrăcat în cameră, cu gândul de a mă viola. Am început să plâng şi m-a obligat să fac sex oral. Mă lovea cu palmele peste faţă. Mi-a pus pistolul la cap. Apoi a vrut să îmi prindă nasul cu placa de îndreptat părul”, a declarat minora.

Imediat după ce au plecat cei doi, fata s-a dus cu ochii în lacrimi la bunica sa şi şi-a sunat şi părinţii. “Mi-a spus că a vrut să o violeze, a tras-o de păr. Chiar aici la mine în casă s-a întâmplat. Eu eram cu un nepoţel în partea cealaltă. Nu am crezut că se va întâmpla aşa ceva pentru că era vărul ei cu un prieten. A ameninţat-o cu pistoul. La un moment dat a zis că vrea să mă violeze şi pe mine şi atunci am sunat la poliţie”, spune bunica fetei.

La scurt timp după sesizare, poliţiştii i-au prins pe cei doi însă nici suspectul şi nici varul victimei nu recunosc nimic din cele întâmplate. “Nu am ameninţat nicio fată cu pistolul. Nu am întreţinut relaţii sexuale” a declarat suspectul.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă cele reclamate de fată sunt adevărate. “Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că o minoră în vârstă de 16 ani a fost victima unul viol. La scurt timp de la momentul sesizării, poli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 59 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 19 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 31 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°