Cu evenimentele săptămânii care-a trecut, partidul de guvernământ a egalat, fără nicio îndoială, imaginea de partid corupt pe care PSD-ul o avusese pe vremea guvernării Năstase.
Sunt de acord cu preşedintele Băsescu că aici nu mai e nimic de făcut. Nici măcar nu sunt dezamăgit: asta e România. Se vine la guvernare cu idei nobile, se pleacă înglodat în ticăloşii. În cei douăzeci de ani de democraţie am avut de câteva ori de doi bani speranţă: la Revoluţie, în Piaţa Universităţii, la câştigarea alegerilor de către Emil Constantinescu şi de către Traian Băsescu şi Alianţa D.A. Şi, măcar unii dintre noi, chiar şi la câştigarea, neaşteptată şi "împotriva cursului jocului", ca un gol în prelungiri, a ultimelor alegeri de către acelaşi Băsescu.
De fiecare dată speranţele noastre s-au năruit. De fiecare dată adversarul din umbră (moştenirea noastră orientalo-comunisto- securistă manifestată prin amoralitate şi corupţie) s-a dovedit mai puternic. Dar până acum identificam acest adversar cu stânga cripto-comunistă, cu PSD-ul şi sateliţii săi. Era aşa de reconfortantă situaţia în care vedeam răul politicii româneşti în monstruoasa coaliţie PSD-PRM-PC. Trec astăzi pe sub adevărate furci caudine când, fiind un om de bună-credinţă, sunt silit să recunosc că partidele "curate", cele pe care am mizat, nu se mai disting cu nimic de celelalte. Alianţa D.A. şi-a bătut joc şi de dreptate, şi de adevăr, şi de viitorul nostru, nu altfel decât ar fi făcut-o adversarii.
Priviţi în ce hal a ajuns liberalismul la noi. Ce om cinstit mai poate crede în bunele lor intenţii, în condiţiile în care, de ani buni, iar acum pe faţă, "pretinii" lor sunt PSD-iştii? Cine mai poate crede într-un spirit liberal necorupt, în urma alianţei cu Voiculescu? Este monstruos şi revoltător ce se întâmplă.
N-aş fi crezut niciodată să fiu martorul unei asemenea strâmbări
