Marcată în fiecare an la 4 februarie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului a prilejuit organizarea unor evenimente menite să atragă atenţia profesioniştilor şi a opiniei publice cu privire la o serie de aspecte legate de această patologie. (...)
Marcată în fiecare an la 4 februarie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului a prilejuit organizarea unor evenimente menite să atragă atenţia profesioniştilor şi a opiniei publice cu privire la o serie de aspecte legate de această patologie.
• Organizaţia Mondială a Sănătăţii trage un semnal de alarmă asupra pericolului generat de fumat, consumul exagerat de alcool şi lipsa activităţilor fizice. „Cancerul poate fi prevenit dacă eliminăm aceşti factori de risc“, a precizat dl dr. Gauden Galea, director al diviziei Boli Netransmisibile şi Promovarea Sănătăţii din cadrul OMS. Strategia pentru prevenţia şi controlul bolilor netransmisibile pentru perioada 2008–2013 va fi dezbătută în 19–20 septembrie 2011, la New York, prin întâlnirea la nivel înalt a reprezentanţilor ONU. În prealabil, la Moscova, în 28–29 aprilie 2011, va avea loc prima conferinţă interministerială la nivel mondial, pentru un stil de viaţă sănătos şi controlul bolilor netransmisibile. • Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a prezentat cu această ocazie, în cadrul unei conferinţe de presă, rezultatele unui studiu realizat în colaborare cu IMAS cu privire la nivelul de informare a românilor despre cancer, cunoaşterea modalităţilor de prevenire, precum şi percepţiile acestora cu privire la tratamentul acestei boli. Din păcate, rezultatele nu au fost foarte îmbucurătoare, o importantă categorie de vârstă, între 18 şi 29 de ani, prezentând un grad de informare redus. „Este important ca activităţile noastre să se adreseze din ce în ce mai mult tinerilor. Din păcate, această boală îi loveşte din ce