În al treilea episod al seriei RObotzi, realizată de clujeanul Codin Sebastian Pop şi colegii săi de la CreativeMonkeyz, apare un personaj nou – o variantă redesenată a cunoscutului robot PIXAR Wall E.
Lansat în urmă cu 20 ore, al treilea episod al serialului RObotzi, (în fapt filmuleţul cu numărul patru, având în vedere că primul a fost numerotat cu 0), intitulat „Prieten“ a făcut deja peste 114.000 de vizionări pe youtube. În acest episod apare un personaj nou, Vale - o variantă redesenată a cunoscutului robot Pixar Wall E - ca al doilea cel mai bun prieten al lui MO, după F.O.C.A.
Într-una din cele mai amuzante faze din episod, MO se chinuie să-l convingă pe Vale să se dezbrace, asigurându-l că imaginile surprinse de camera pe care i-o va instala el vor fi difuzate „doar“ pe internet.
Surprinşi de succesul filmuleţelor lor, Codin Sebastian Pop - masterand în Teatru şi Film, Ramona Cordoş - studentă în anul trei la Facultatea de Arte Plastice şi Decorative şi Mihai Banea (alias Ficus) - masterand în Publicitate şi Comunicare, au făcut o secţiune specială dedicată Robotzilor şi pe site-ul creativemonkeyz.com (care oferă gratuit elemente grafice şi lecţii de utilizare a programe de design şi grafică). Aici au lansat primul pachet de „goodies“ dedicat celor doi “suporţi de rugină”, care conţine 9 ringtone-uri oficiale („frumos croşetate de Cezar <
Pentru că în ultimele zile au apărut pe internet tot mai multe filmuleţe contrafăcute cu MO şi F.O.C.A. (modificate sau cu reclame adăugate), Codin, Ramona şi Mihai au anunţat că producţiile originale sunt doar cele venite de pe canalul creativemonkeyz sau publicate pe site-ul creativemonkeyz.com.