În ciuda faptului că, aşa cum s-a exprimat primarul Radu Mazăre, bugetul de anul acesta este unul foarte restrâns, pentru pachetele bătrânilor constănţeni s-au alocat 130 de miliarde de lei, bani destul de mulţi pentru situaţia actuală a ţării. Însă, cum ar spune mulţi, primarul a fost nevoit să păstreze, cu orice sacrificiu electoratul fidel, că numai 2011 nu-i 2012, an electoral important.
După ce la începutul acestei săptămâni primarul Radu Mazăre a ieşit în faţa presei să prezinte priorităţile pe care constănţenii le-ar fi solicitat, dat fiind sondajul efectuat de municipalitate în ultimele două săptămâni, ieri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, au fost prezentate sumele pe care primăria le-a alocat în acest an pe diverse domenii, dar şi priorităţile. Astfel, aşa cum a spus primarul, "bugetul a fost construit în concordanţă cu opţiunea şi dorinţa constănţenilor ca să realizăm Poliţia Locală, ca să continuăm asfaltarea, să terminăm locuinţele pentru tineri şi să dăm pachete bătrânilor ca şi până acum". Pentru Poliţia locală au fost alocaţi 1,5 milioane de euro (pentru jumătate de an), iar pentru pachetele cu alimente pe care bătrânii le primesc în fiecare an 130 de miliarde de lei, echivalentul a aproximativ trei milioane de euro. În plus, în cadrul proiectului de buget a mai fost introdusă suma de 225.000 de lei pentru ca municipalitatea să demareze procedurile de achiziţie de material lemnos pentru persoanele care beneficiază de ajutor social. În ciuda faptului că, aşa cum s-a exprimat primarul Radu Mazăre, bugetul de anul acesta este unul foarte restrâns, pentru pachetele bătrânilor constănţeni s-au alocat 130 de miliarde de lei, bani destul de mulţi pentru situaţia actuală a ţării. Însă, cum ar spune mulţi, primarul a fost nevoit să păstreze, cu orice sacrificiu electoratul fidel, că numai 2011 nu-i 2012, an electoral important.
Dup