Articol apărut în Observator cultural, nr. 452, din 4 decembrie 2008
Să recunoaştem: în ultima vreme, nu ne-a fost dat să vedem prea multe gesturi de reală demnitate. Într-o ţară în care spiritul critic este privit cu mefienţă şi taxat drept atitudine resentimentară, iar intelectualii publici aflaţi în proximitatea Palatului Cotroceni îşi plîng de milă, considerîndu-se persecutaţi pentru „curajul“ de a fi mereu de acord cu preşedintele statului, refuzul lui Vasile Paraschiv de a primi decoraţia oferită de Traian Băsescu are efectul unui duş rece. Numit de Vladimir Tismăneanu, într-un articol publicat înCotidianul în 2006, „eroul autentic al luptei anticomuniste din România“, Vasile Paraschiv a fost unul dintre puţinii români care, înainte de 1989, au avut curajul să protesteze împotriva Partidului Comunist şi împotriva preşedintelui de atunci, Nicolae Ceauşescu. Un simplu muncitor, care a aderat la Partidul Comunist, la 18 ani, iar la 40 de ani a renunţat la carnetul de membru de partid, pentru ca doar trei ani mai tîrziu, în 1971, să fie primul român care a propus înfiinţarea sindicatelor libere în România comunistă, Vasile Paraschiv a fost şi a rămas un om liber, în pofida tuturor suferinţelor îndurate (vezi interviul luat de Ovidiu Şimonca şi publicat în Observator cultural nr. 411, din 21 februarie a.c.). Luni seara, în faţa tuturor celor adunaţi la Palatul Cotroceni, militantul anticomunist ne-a reamintit ce înseamnă libertatea de gîndire şi curajul de a spune ceea ce crezi chiar şi atunci – sau mai ales atunci – cînd te afli în faţa celui mai puternic om în stat: „Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărît să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sînt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi pînă azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua
