Lecţii de muzică, un concert susținut de trupa Cargo sau islandezii de la Bloodgroup, sunt doar câteva din evenimentele unde puteți merge în weekend.
La Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română“ va avea loc mâine, de la ora 16.30, spectacolul cu titlul „Lecţia de muzică“.
Acesta marchează un an de cursuri de muzică susţinute în cadrul Boem Club şi se va încheia cu un cocktail aniversar.
Concertul va cuprinde piese de muzică clasică, pop, rock şi blues din repertoriul internaţional ce vor fi interpretate de membrii clubului.
La spectacol pot participa pasionaţii de muzică de toate vârstele.
Cargo cântă în Watt Club
Rockerii de la Cargo vă invită să încingeţi „Hora Mare Pe Motoare“, mâine de la ora 20.00, în Watt Club din Capitală.
Înfiinţată la Timişoara în 1985, trupa şi-a păstrat stilul rock caracteristic în ciuda numeroaselor modificări suferite. primul lor albumul s-a numit „Povestiri din gară“, iar ultimul a apărut în 2007 şi s-a numit „XXII - Best Of“.
Preţul biletului este de 40 lei, iar după concert scena va rămâne liberă pentru amatorii de Jam Session. C.V., M.U.
Bloodgroup în Club Control
Islandezii de la Bloodgroup vor cânta duminică în Club Control din Bucureşti.
Trupa este cunoscută pentru show-urile live, sound-ul special şi evoluţia fulminantă pe piaţa muzicii electro-pop.
Albumul lor de debut a fost lansat în 2007 şi s-a numit „Sticky Situation“. În 2009, Bloodgroup a primit titulatura de cea mai bună trupă din Islanda şi a lansat albumul „Dry land“.
Biletul la concert costă 20 lei, iar în deschidere va mixa DJ Hot Casandra. Corina Vârlan