Am tresărit, zilele trecute, când un cunoscut om de cultură mi-a mărturisit că nu se mai uită la televizor la emisiunile politice, fiindcă nu-i place tonul pe care se vorbeşte. Chiar şi când se află în altă cameră decât aceea în care familia lui urmăreşte emisiunile TV, răzbate până la el un fel de lătrat, care îl face să-şi dea imediat seama despre ce fel de emisiuni e vorba.
Ce coincidenţă! Exact acest cuvânt, „lătrat”, îl aveam şi eu în minte când voiam să explic de ce am oroare de discuţiile organizate de unele canale TV. Înseamnă că nu sunt singurul care gândeşte astfel. Din camera mea de lucru, aflată la etaj, aud vag sonorul televizorului din livingul de la parter. Nu desluşesc cuvintele, dar îmi dau seama imediat când cineva din familie urmăreşte un talk-show politic la Realitatea sau la Antena 3. Ceea ce se aude în asemenea momente pare nu o discuţie, ci un lătrat. Latră şi câinii din împrejurimi (locuiesc la ţară), latră şi moderatorii şi analiştii politici, uneori chiar cu mai multă înverşunare decât câinii.
Foarte active în privinţa asta sunt în mod special câteva domnişoare cu voci stridente care, indiferent de subiect, îl hămăie pe Traian Băsescu. Nu sunt criticate, cu argumente, acţiunile politice ale preşedintelui ţării, ci sunt lătrate gesturi ale lui dintre cele mai insignifiante. Băsescu a dat mâna cu... Ham! Ham! Ham! Băsescu a râs... Ham! Ham! Ham!... Băsescu era într-un pulovăr... Ham! Ham! Ham!
Lătratul este practicat şi de alte posturi TV (parcă, totuşi, cu mai puţină vehemenţă). Răzbate adeseori şi din aparatul de radio. S-a extins şi în presa scrisă, ca şi în textele postate pe Internet, contrazicând ideea că literele sunt silenţioase. Latră şi ele, ca mici javre îndrăcite.
De mai multă vreme, şi anume de la 20 septembrie 2010, latră la Corneliu Coposu – la amintirea lui Corneliu Coposu – un articol de Dan
