Intersecţia principală din cartier nu se numeşte nici astăzi cumva. În rotondă, care e de fapt un fel de hexagon turmentat, se ciocneşte Strada Antiaeriană (o şosea adevărată, pe ea în alte vremuri treceau şi tancuri - cum zicea domnul Fleacă, iar el oricum le ştia pe toate) cu ultimii metri din Podul Calicilor (Calea Rahovei), ceea ce se vede cu ochiul liber, când te uiţi la balcoanele blocurilor şi la oamenii care-şi păzesc letargic magazinaşele de jur împrejurul intersecţiei.

Podul Calicilor continuă drept înainte prin gropi, intrând cu tot praful ori molozul adunat pe traseu direct în Şoseaua Alexandriei.

Tot de aici porneşte Şoseaua Măgurele, ce se sfârşeşte, peste şase kilometri, drept la Institutul de Fizică Atomică, spaţiu care şi-a propus să fie orăşel studenţesc. Cei câţiva studenţi chinezi şi arabi uneori îi dau un aer internaţional.

În anii şaizeci, neoficial, acest diform AICI se numea La Barieră. Noi, copiii, eram siguri: undeva trebuia să fie ascunsă o barieră adevărată, ştiută numai de cei mari ca să îi prindă pe cei mici, adică pe noi, care hălăduiam după şcoală ori în vacanţe pe străzile cartierului după curiozităţi: dulciuri de la "tantilele" (pe vremea aceea, femei, substantiv la plural cu articol hotărât) care stăteau în faţa porţii cât era ziua de lungă, ba chiar şi seara (vara, în praful autobuzelor), după coliva de pe la morţii care se odihneau în cămăruţe joase, păziţi să nu o ia din loc de bărbaţi ameţiţi şi de muşte grase. Apoi căutam biciclete sau triciclete vechi; ale noastre aveam voie să le scoatem în public doar duminica.

Şi astăzi bătrânii zic "La Barieră". Şi toată lumea ştie despre ce este vorba. Pe hartă, numele La Barieră nu există.

Am întrebat cândva vecinii, care nu mai sunt printre noi, ce ştiu despre denumirea "La Barieră".

Bătrânul Bobric (sună a croat!) de pe Şoseaua Vârteju - de