Prin anii ’80, primeam telefoane de la diferite reviste culturale, de la TVR sau chiar de la criticul literar Edgar Papu, în care eram invitat să particip la mese rotunde dedicate protocronismului. Asta pentru că publicasem câteva cărţi dedicate unor savanţi români şi mai ales sinteza „Creaţie românească în biologia universală“ (Ed. Albatros, 1977). Evitam, pe cât puteam, să ajung printre protocroniştii care, trăgând spuza pe turtă, exagerau atât de tare încât aveam uneori senzaţia că aud momentul comic de la Radio Londra din anii ’50: „Ce-au mai descoperit şi inventat genialii savanţi sovietici Bazaconov şi Minciunin“. (...)

Prin anii ’80, primeam telefoane de la diferite reviste culturale, de la TVR sau chiar de la criticul literar Edgar Papu, în care eram invitat să particip la mese rotunde dedicate protocronismului. Asta pentru că publicasem câteva cărţi dedicate unor savanţi români şi mai ales sinteza „Creaţie românească în biologia universală“ (Ed. Albatros, 1977). Evitam, pe cât puteam, să ajung printre protocroniştii care, trăgând spuza pe turtă, exagerau atât de tare încât aveam uneori senzaţia că aud momentul comic de la Radio Londra din anii ’50: „Ce-au mai descoperit şi inventat genialii savanţi sovietici Bazaconov şi Minciunin“. Nu o dată, se făceau referiri şi la genialitatea cuplului de academicieni din fruntea ţării, ceea ce pe mine, dintotdeauna apartinic, mă călca pe nervi. După ’90, protocronismul a fost „stuchit“ de toate mâţele critice. Viitura a ras însă nu numai exagerările şi stupidităţile, ci şi anumite fapte şi idei concrete din istoria ştiinţei româneşti. Demitizarea culturală a devenit o modă. Fără îndoială, dărâmarea statuilor unor pseudopersonalităţi este o acţiune salutară. A practicat-o cu succes Eugen Ionesco în „NU“, deşi intenţia lui grandomană era doar să provoace scandal. În ce ne priveşte, spunem