Chiar înaintea primăverii avem şi în economia românească semne de dezmorţire. Mai târziu decât în statele industrializate, lucru oarecum firesc având în vedere că România este o ţară condusă prost. Observăm aşadar o eliberare şi în economia reală, anticipată de revenirea pieţelor financiare din ultimii doi ani. Climatul din mediul de afaceri cunoaşte un proces de ameliorare, stresul financiar este mai redus, presiunea asupra companiilor s-a mai ridicat, încrederea consumatorului se reface parţial, iar băncile tatonează terenul în vederea unei reluări a creditării.

În statele dezvoltate corporaţiile şi-au îmbunătăţit de mult timp bilanţurile, iar indicatorii macro arată că au intrat în teritoriu pozitiv de câteva trimestre. În România, sub apăsarea corecţiei bugetare şi în contextul slăbiciunii zonelor de unde ar trebui să vină creşterea, am bătut pasul pe loc. Prea cangrenată era economia, ca să reluăm un ciclu pozitiv pe baze sănătoase.

Bula imobiliară şi excesele din piaţa creditului - pentru care încă mai avem de plătit ani buni - atârnă ca un bolovan de o economie cu pieţe interne slab concurenţiale, un mediu de afaceri deteriorat de neîncredere, antreprenori slab pregătiţi, bănci perfide, administraţie publică incompetentă şi hoaţă, un consumator istovit de povara datoriilor vechi, companii rigide, puţin preocupate de cercetare şi inovaţie.

De aceea, nici nu ar trebui să fim entuziaşti de o aşteptată reluare a creşterii economice. E ca şi când ne-am bucura că peste o rană infectată a mai crescut o ciupercă. Orice elan pozitiv - care finalmente trebuia să apară - trebuie în continuare însoţit de procesul de curăţare a mizeriei vechi. Astfel, adunându-ne încrederea, trebuie să păşim prudent, fără să prindem prea mult curaj. Pentru că efervescenţa etapei anterioare de boom - dacă se va întoarce - nu ne va aduce decât aceleaşi belele pe care le-a