La poalele masivului Vlădeasa, în judeţul Cluj, există un loc în care este bine să mergi doar cu oameni frumoşi. Pentru că în Valea Drăganului toate sfârşesc, invariabil, prin a-ţi fi dragi. Peisajul nu-ţi taie respiraţia, ci ţi-o aşază la loc. Pe măsură ce înaintezi către Barajul Drăgan, oamenii sunt mai rari, semnalul mobilului – mai slab, iar lumina – mai curată.

Aşezarea cunoscută din 1925 cu numele Valea Drăganului a fost în vechime mai mare decât localităţile vecine, Poieni şi Bologa. O dovedeşte şi prima atestare documentară, de la 1455, în care e menţionată cu numele Nagysebes (Sebeşul Mare - magh.). Mai citeşte şi: VIDEO Aventură în cel mai nou parc natural, la Vâlcea

Oamenii de pe aceste meleaguri sunt harnici, mândri şi viteji - pe vremea dacilor au ţinut timp de câteva generaţii graniţa imperiului la câţiva kilometri distanţă, când Bologa era cetate romană - şi fac şi azi ce obişnuiau odinioară: exploatează pădurea (chiar dacă nu mai trimit lemnul pe Drăgan) şi îi smulg piatra din munte. De când nu-i mai calcă tătarii sau turcii, au mai învăţat ceva: să-i primească cu inima deschisă pe călătorii care ajung din ce în ce mai des pe Valea Drăganului, fermecaţi de frumuseţea muntelui şi de liniştea locului.

De sus, de pe baraj

Pe Valea Drăganului se ajunge uşor, urmând drumul asfaltat care duce de la Poieni în stânga, peste calea ferată. Cu cât înaintezi mai mult spre Apuseni, întâlneşti din ce în ce mai puţine maşini, iar dacă n-ai vedea, ici şi colo, câte-un fir de fum, ai crede că zona, preferată pentru turismul de weekend, este părăsită.

Drumul duce până la Barajul Drăgan, o construcţie de beton de 120 de metri înălţime şi 424 de metri lungime, finalizată în 1987. La intrare, un câine ce-şi ia foarte în serios rolul de paznic îi inspectează atent pe vizitatori, însă nu vă speriaţi: cu o vorbă bună câştigaţi rapid o fluturar