Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest antiprezidenţial şi în capitala Yemenului

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 februarie 2011 ·

Mii de tineri yemeniţi protestează, sâmbătă, în centrul capitalei Yemenului, Sanaa, cerând plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh, la o zi după demisia omologul său egiptean Hosni Mubarak, la presiunea protestatarilor, informează Mediafax.

"După Mubarak este rândul lui Ali", scandează aproximativ 4.000 de protestatari, majoritatea studenţi.

"Pleacă, pleacă Ali!", "Poporul vrea căderea regimului", scandau manifestanţii, care au defilat de la Universitatea din Sanaa spre centrul capitalei.

Manifestaţia a fost declanşată în urma unui conflict între un grup de studenţi şi partizanii partidului aflat la putere, Congresul Popular General (CPG), care voiau să împiedice un student să afişeze o pancartă la intrarea în Universitate, potrivit unor martori.

Protestatarii se aflau în jurul prânzului pe bulevardul Jamal Abdel Nasser, din centrul capitalei, la circa 500 de metri de piaţa Tahrir, ocupată de partizani ai partidului prezidenţial.

Câteva mii de manifestanţi, printre care şi deputaţi ai opoziţiei şi militanţi pentru drepturile omului, au manifestat de asemenea vineri seara, în centrul capitalei yemenite, pentru a sărbători plecarea preşedintelui egiptean şi a cere căderea regimului lui Ali Abdallah Saleh.

Dar câteva mii de manifestanţi ai CPG au intervenit şi i-au înlăturat fără violenţă din piaţă. Sâmbătă dimineaţă, CPG a ridicat corturi pentru o expoziţie în piaţă, pentru a împiedica opoziţia să manifesteze acolo.

Zeci de mii de partizani ai opoziţiei au manifestat deja la 3 februarie împotriva lui Ali Abdallah Saleh, aflat la putere de 32 de ani, dar manifestaţiile au fost întrerupte şi opoziţia parlamentară i-a cerut preşedintelui să îndeplinească promisiunile de reforme.

Mii de tineri yemeniţi protestează, sâmbătă, în centrul capitalei Yemenului, Sanaa, cerând plecarea preşedintelu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 2 ore
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum o ora
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Nicuşor Dan a promulgat patru legi privind fondurile europene şi transportul rutier de mărfuri

BusinessMagazin acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat luni patru decrete de promulgare a unor legi care vizează gestionarea fondurilor europene pentru agricultură şi modernizarea sistemului de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri.

Ministerul de Externe, despre situaţia cetăţenilor români blocaţi în Israel şi Iran: Avem în jur de 385 de solicitări pe care le urmărim

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu si Africa, Clara Staicu, a prezentat luni, situaţia cetăţenilor români aflaţi în Statul Israel şi în teritoriul Republicii Islamice Iran,

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum o ora
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Preşedintele Nicuşor Dan i-a chemat pe liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru noi discuţii în ceea ce priveşte formarea noului Guvern

Ziarul Financiar acum 19 minute
Nicuşor Dan i-a chemat pe liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru noi discuţii în ceea ce priveşte formarea noului Guvern. Întâlnirea va avea loc la ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Discuţia de luni este prima după cea de joi, 12 iunie, atunci când şed

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

️AUR anunță că se opune categoric creşterii de taxe şi de impozite pentru români și propune o ALTERNATIVĂ clară și responsabilă

Gandul acum o ora
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) transmite luni că respinge ferm orice intenţie de a împovăra suplimentar românii prin creşterea taxelor şi impozitelor şi propune o alternativă clară şi responsabilă, reducerea cheltuielilor de funcţionare a sta

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°