Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă, în această seară, cu scorul de 25-26 (14-10), de echipa iberică Itxako, în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor la handbal feminin. Sursa: Codrin Prisecaru
Partida de astăzi a fost cea de-a treia dintre cele două formaţii din Liga Campionilor. Oltchim nu şi-a păstrat palmaresul curat şi în acest sezon, după ce anul trecut a câştigat ambele dispute de anul trecut, (27-24 la Navarra şi 27-26 la Râmnicu Vâlcea).
Cele mai bune jucătoare din echipa română, care a jucat finala Ligii Campionilor anul trecut, au fost turcoaica Yeliz Ozel, Ada Nechita şi Valentina Elisei - cele mai importante guri de foc ale vâlcencelor. Ibericele, care au fost conduse multă vreme şi cu şase goluri pe tabelă, au revenit senzaţional în repriza secundă, mai ales prin rusoaica Emilya Turey şi portugheza Barbosa.
Oltchim, sub comanda danezei Anja Andersen, a început cu o victorie importantă sezonul în Liga Campionilor, învingând cu 21-20 echipa muntenegreană Buducnost Podgorica, grupare care câştigase toate meciurile jucate în acest sezon.
Pentru vâlcence urmează duelul de pe teren propriu cu campioana Sloveniei, Krim Ljubliana - echipă care a învins-o, în prima etapă, pe Itxako, scor 30-26.
ITXAKO - OLTCHIM 26-25
min. 60 - Final de meci. Oltchim scapă printre degete o victorie care părea la îndemânâ.
min. 59 - Ada Nechita ratează, iar Turey nu iartă. Itxako conduce, pentru prima oară în acest meci. Vâlcencele aruncă o ultimă minge spre poarta iberică, dar mingea loveşte bara.
min. 58 - Sarabandă de ratări la Navarra. Ambele echipe au ratat câte două bune şanse de gol. Barbosa egalează!
min. 57 - Turey este de neoprit de la punctul de la şapte metri. Rusoaica a marcat din nou şi a ajuns la cota opt în această seară.
min. 56 - Gol Elisei! Gol Oltchim!
min. 55 - Ionela Stanca înscrie pentru Oltchim, d