Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe distracția pe Muntele Semenic: zeci de concurenți s-au înscris la Cupa de Vest la Schi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 februarie 2011 ·

Pe Muntele Semenic începe în această dimineață o competiție tradițională pentru Munții Banatului: Cupa de Vest la Schi. Stratul de zăpadă depășește ușor 15 cm, și, deși pe alocuri, se văd urmele uscatului, pe pârtii se poate schia. Asta, spre bucuria celor care sunt pasionați de sportul alb.

UPDATE ORA 19.00

Prima etapă a Cupei de Vest la Schi s-a încheiat, astfel că zecile de schiori de pe Semenic se pregătesc acum să rememoreze momentele frumoase de peste zi, dar şi să se pregătească de etapa de mâine, care va fi mai dificilă. Câştigătorii nu se vor afla la acest sfârşti de săptămână, pentru că mai urmează două etape la fel de importante. Săptămâna viitoare competiţia se va muta pe Muntele Mic.

ORA 09.00

Pensiunile și cabanele de pe Muntele Semenic funcționează cu motoarele turate în acest weekend, datorită primei competiții care pune în mișcare adrenalina din schiori: Cupa de Vest la Schi.

„Astăzi și mâine sunt primele două etape ale competiției, urmând ca etapa a treia și a patra să aibă loc pe Muntele Mic, weekendul Viitor”, spune Adrian Petrica, membru al Asociației Prietenii Munților, organizatorul principal al acțiunii. Până acum, în competiție s-au înscris peste 50 de copii și alte câteva zeci de adulți. Cu toții se pregătesc de start, dintr-un moment în altul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 38 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 40 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 48 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 44 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru luni, 21 iulie 2025. Zi interesantă la capitolul bani pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec S-ar putea ca astazi sa fii mai mult pe drumuri Chiar daca te gandesti la calatorii in tinuturi îndepărtate, se pare ca ai mai mult succes la cele in apropierea casei. Fii prudent in relatiile sentimentale! Evita discutiile contradictorii si

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°