Bărbaţii se dichisesc nevoie-mare atunci când îi dau întâlnire unei domniţe. Poartă ultimele achiziţii vestimentare, se uită de 15 ori în oglindă înainte să iasă din casă, se parfumează uneori de miros de la o poştă şi-şi scuipă în bărbie ca să aibă noroc. Acest comportament nu este foarte diferit în lumea necuvântătoarelor.
Păunii îşi fac coada evantai pentru a le impresiona pe păuniţe, iar atunci când pun ochii pe o mândră oiţă, berbecii adulţi sunt în stare să se lupte, coarne în coarne, până la moarte, cu eventualii rivali. Regula e ca în junglă – cine-i mai puternic câştigă. Broscuţele îşi folosesc arma cea mai de preţ – glasul – pentru a-şi exprima dorinţele pline de iubire, iar cercetătorii au observat că balenele şi delfinii „vorbesc” cu alţi reprezentanţi ai speciilor lor despre cuceririle amoroase finalizate sau în curs de „înfăptuire”.
Cercetătorii spun că animalele nu se diferenţiază foarte mult de oameni, unele asemănări fiind de-a dreptul şocante – şi oamenii, şi necuvântătoarele flirtează, dansează, cântă, se gătesc, sărută, se parfumează; gânguresc când sunt îndrăgostiţi şi le şoptesc partenerilor sunete frumoase, în încercarea de a-i cuceri; fac tot ceea ce le stă în putinţă pentru a obţine atenţia mult dorită a partenerului; ba chiar unii dau dovadă de atât de multă ambiţie (sau disperare?) încât se lasă câteodată călcaţi în picioare, doar-doar iubita/iubitul lor îşi îndreaptă privirea înspre ei.
La unele specii de păsări, masculii, aflaţi în faţa unei situaţii amoroase, ca să zicem aşa, construiesc fuguţa un cuib din nuiele şi iarbă fragedă, ornat întotdeauna cu obiecte micuţe, frumos colorate. Cu emoţia în plisc, masculul începe să danseze şi să cânte triumfător în jurul culcuşului gătat, transmiţând femelei că acolo locuieşte „un flăcău” dornic de un adevărat „coup de foudre”. Când tânăra înaripată îşi face simţită