Elevilor le-au fost aduse la cunoştinţă modalităţi de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor cât şi reducerea riscului rutier.
Poliţiştii mehedinţeni au desfăşurat, zilele trecute, acţiuni de informare şi responsabilizare a tinerilor din comuna Malovăţ, privind comportamentele antisociale.
Pe motiv că elevii din unitaţile de învăţământ din mediul rural sunt mai puţin instruiţi, iar pe fondul naivităţii şi al lipsei de informare sunt deseori victime diferitelor infracţiuni, desfăşurarea unor astfel de activităţi au fost tot mai dese.
Principalul scop al acţiunii a constat în prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor cât şi reducerea riscului rutier.
Tema abordată de poliţişti s-a referit la realităţile cotidiene, respectiv preveniriea victimizării şi a infracţiunilor.
Pe linia siguranţei rutiere, elevilor le-a fost atrasă atenţia asupra regulilor de circulaţie pe care trebuie să le respecte în calitate de participanţi la trafic atât ca pietoni cât şi conducători de biciclete sau mopede.
Unul din punctele de atracţie l-a constituit prezentarea exemplelor din cazuistica poliţiei în care au fost implicaţi minori, ocazie cu care, atât cadrele didactice cât şi elevii au adresat multiple întrebări, intalnirea având un caractere interactiv.