N.V.Popa îl vede pe Răzvan Popa drept candidatul USL pentru Primăria Braşov
Prim-vicepreşedintele PDL Braşov, Nicolae Vlad Popa (foto), a spus zilele acestea „Povestea naţional-liberal-socialistă”. Acesta spune că la Bucureşti personajele principale sunt procurorul socialist (Victor Ponta - n.r.), petroliciul de răsărit (Dinu Patriciu - n.r.) şi motanul securist (Dan Voiculescu - n.r.). „La Braşov avem alte personaje. Avem, lupul judeţean (Aristotel Căncescu - n.r.), negustorul şiret (Constantin Niţă - n.r.) şi mielul Gotic (Ion Diniţă - n.r.), dar şi micul scrib de partid (Răzvan Popa ), purtătorul de cuvânt al PSD Braşov - n.r. (foto medalion)). Toţi vânează aici prada cea mare, adică Primăria Braşov. Negustorul cel şiret l-a ademenit pe lup la prada cea mare şi pe când lupul era foarte încântat, la Bucureşti s-a decis altceva. Astfel că negustorul a preluat prada cea mare, lupul rămânând tot la prada cea mică, adică la Consiliul Judeţean”, a narat Nicolae Vlad Popa. Spre sfârşitul scurtei poveşti, democrat-liberalul spune că apare în scenă şi micul scrib de partid care a fost deja lansat în lupta pentru înlăturarea de la Primăria Braşov a actualului primar, George Scripcaru. „Şi mielul mai trăieşte”, a terminat povestea Nicolae Vlad Popa, promiţând şi alte episoade ale poveştii. N.V.Popa îl vede pe Răzvan Popa drept candidatul USL pentru Primăria Braşov
Prim-vicepreşedintele PDL Braşov, Nicolae Vlad Popa (foto), a spus zilele acestea „Povestea naţional-liberal-socialistă”. Acesta spune că la Bucureşti personajele principale sunt procurorul socialist (Victor Ponta - n.r.), petroliciul de răsărit (Dinu Patriciu - n.r.) şi motanul securist (Dan Voiculescu - n.r.). „La Braşov avem alte personaje. Avem, lupul judeţean (Aristotel Căncescu - n.r.), negustorul şiret (Constantin Niţă - n.r.) şi mielul Gotic (Ion Diniţă - n.r.), dar ş