Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Valerian Vreme a pecetluit proiectul de informatizare a Alba Iuliei

Publicat in Alba24, sâmbătă 12 februarie 2011 ·

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme s-a aflat, astăzi, la Alba Iulia, pentru a semna alături de primarul Mircea Hava contractul de finanţare pentru proiectul ”Sistem informatic pentru implementarea modelului de management al relaţiei cu cetăţenii în administraţia publică locală, prin servicii electronice moderne”. Investiţia, ce se ridică la suma totală de 1,58 milioane de euro, din care valoarea totală eligibilă este de 5.511.467, 58 lei, este finanţată de către Uniunea Europeană şi Guvernul României, pentru administraţia locală.

În cadrul conferinţei ce a avut loc la sediul Primăriei Alba Iulia, Valerian Vreme i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la generarea unor astfel de proiecte, precizând că, din cele 220 de proiecte depuse la nivel naţional, Alba Iulia a fost cea care a prins finanţarea. “Aceste finanţări sunt de fapt baloane de oxigen pentru firmele de IT din zonă. Îi sfătuiesc să profite şi să le folosească. Vom integra acest proiect în strategia naţională de informare”, a explicat acesta.

Ce reprezintă de fapt acest sistem informatic pentru Alba Iulia ne-a explicat primarul Mircea Hava: “Aş vrea să rezum foarte simplu avantajele soluţiilor IT propuse prin proiectul nostru. E-Prim@aria@Alba Iulia la un click distanţă pentru cetăţean. Acces direct, în timp real, 24 de ore din 24, simplu, comod şi gratuit, la un dispecerat de servicii municipale. Mai precis, se va putea realiza gestionarea modernă şi eficientă a relaţiei cu cetăţenii municipiului, extinderea bazei de date urbane a oraşului – proprietăţi, utilităţi stradale, patrimoniu, regimuri de construire, inventare, certificate, avize, acorduri, răspunsuri la petiţii, modernizarea activităţii Serviciului Public de Asistenţă Socială şi multe alte avantaje”.

Informatizarea municipiului Alba Iulia se va realiza pe durata a 23 de luni.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=15263

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 27 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 41 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 45 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 13 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°