Hosni Mubarak ar fi negoiat, înainte de a-şi da demisia, cu ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite, să se refugieze în acea ţară fără a fi pus sub acuzare şi fără a i se confisca averea.
Hosni Mubarak a fost de acord cu termenii demisiei, dacă mai întâi este lăsat să meargă la Sharm el-Sheikh şi apoi în oraşul Al Ain (din Emirate), scrie cotidianul kuwaitian Al-Qabas, citat de RIA Novosti.
Citiţi şi:VIDEO Cum s-a îmbogăţit Hosni Mubarak
Publicaţia precizează că acordul prevede ca nici noul guvern egiptean să nu-l pună sub acuzare pe fostul preşedinte.
Ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Abdullah Bin Zayed Al Nahyan, i-a promis lui Mubarak că îl va ajuta în trei privinţe - va negocia pe plan internaţional organizarea ieşirii din ţară în siguranţă a lui Mubarak şi a forţelor sale de securitate, va garanta că el şi membrii familiei sale nu vor fi urmăriţi în justiţie, iar proprietăţile sale nu vor fi confiscate, se arată în cotidian.
Potrivit publicaţiei, ministrul de externe spune că Emiratele Arabe Unite "sunt gata să accepte" ca Mubarak să stea într-un palat din oraşul Al Ain.
Fostul lider egiptean ar putea veni direct la Al Ain sau ar putea merge mai întâi în Germania, la tratament, mai scrie cotidianul.