Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a plecat vineri spre Spania, acolo unde sâmbătă (ora 20.00, Digi Sport) va da piept cu Itxako, în etapa a doua a grupei principale I din Liga Campionilor. După debutul cu dreptul în această fază a competiţiei, chiar dacă la limită, 21-20 cu Buducnost, formaţia vâlceană se gândeşte la a doua victorie.
Se pare că antrenoarea Anja Andersen (foto) vrea să surprindă din nou, după ce a făcut unele modificări în lotul deplasat în Spania. Au apărut Adriana Ţăcălie, jucătoare care nu a mai evoluat în Liga Campionilor din perioada în care antrenor era Gheorghe Tadici, şi Ionela Stanca, lăsată în tribune la meciul precedent, cu Buducnost. Şanse mari să debuteze are şi ultima achiziţie a Oltchimului, ucraineanca Iulia Manaharova, care ar urma să joace în locul experimentatei Ramona Farcău.
Lotul pentru partida cu Itxako cuprinde 16 jucătoare: Tolnai, Pîslaru - portari, Nechita, Managarova, Curea, Elisei, Manea, Stanca, Neagu, Beşe, Luca, Ţăcălie, Ozel, Fiera, Pidpalova şi Szucs. Dintre acestea, două vor fi spectatoare, deoarece pe foaia oficială pot fi trecute doar 14 jucătoare.
În celălalt meci din Grupa 1, Buducnost va primi duminică vizita formaţiei slovene Krim Ljubljana. Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a plecat vineri spre Spania, acolo unde sâmbătă (ora 20.00, Digi Sport) va da piept cu Itxako, în etapa a doua a grupei principale I din Liga Campionilor. După debutul cu dreptul în această fază a competiţiei, chiar dacă la limită, 21-20 cu Buducnost, formaţia vâlceană se gândeşte la a doua victorie.
Se pare că antrenoarea Anja Andersen (foto) vrea să surprindă din nou, după ce a făcut unele modificări în lotul deplasat în Spania. Au apărut Adriana Ţăcălie, jucătoare care nu a mai evoluat în Liga Campionilor din perioada în care antrenor era Gheorghe Tadici, şi Io