Se lucrează intens la transformarea satului (şi statului) românesc într-o groapă de gunoi uman, redusă la primitivism, privată de educaţie, dar nu de alcool şi televiziuni care transportă lături prin cablu.
Cătălin Marian Dache a ajuns să prindă un petic de ziar după ce şi-a pus ştreangul de gât într-un grajd, în satul Neatârnarea (comuna Beidaud) din judeţul Tulcea. Avea 15 ani şi în biletul de adio cerea ca la înmormântare să fie îmbrăcat în haine de culoare neagră de la firma Nike şi ca la funestul eveniment să participe şi mama sa, plecată la muncă, de un cincinal, în Italia. Ca toate de acest fel, la care publicul nu se poate hotărî dacă să plângă sau să râdă, povestea a trecut uşor. Ziarele şi-au făcut treaba lor de ziare şi au informat până la capăt, fără să spună, de fapt, nimic din ce trebuia spus. S-a aflat: copilul a fost îngropat în hainele cerute. Mama lui nu a ajuns la înmormântare. Tatăl murise degerat, ceea ce ar trebui să pună un diagnostic exact asupra fostei familii Dache, dar nu pune. Şi, desigur, la fel ca în toate cazurile de sinucidere pe timp de iarnă, s-a găsit o rudă cu fes care să arate grinda de care s-a spânzurat Cătălin. S-a găsit şi alta care să jure că băiatul ar fi vrut enorm să înveţe carte şi, fireşte, nu mai erau bani. Observ o îngrijorătoare blazare a tabloidelor româneşti: nici nu s-au mai obosit să se revolte.
Spânzurătoarea din grajdul de la Neatârnarea nu este o moarte dramatică, dar inutilă. Spânzurătoarea aceasta este judecata de apoi a tot ce a fost demolat în satele româneşti, condamnate la depopulare şi la dispariţii premature.
Se lucrează intens la transformarea satului (şi statului) românesc într-o groapă de gunoi uman, redusă la primitivism, privată de educaţie, dar nu de alcool şi televiziuni care transportă lătrăi şi lături prin cablu. Viitorul e vizibil: un ocean de ignoranţă manevrabilă, un maneli
