Rulmentul Municipal Braşov - Cetate Devatrans
Mâine are loc runda a 16-a a campionatului primului eşalon handbalistic feminin în care formaţia de sub Tâmpa se va confrunta cu una din formaţiile în mare suferinţă, Cetate Devatrans. Echipa deveană, cândva o formaţie de top din campionatul intern, fostă participantă în cupele europene unde s-a evidenţiat în acest sezon se zbate în zona inferioară a clasamentului, În intermediara de la mijlocul săptămânii precedente devencele au pierdut în propria sală unul din principalele meciuri pentru zona fierbinte a clasamentului, 21-22 cu SCMU Craiova. Rulmentistele au disputat meciul cu multiplă campioană din Vâlcea în care a demonstrat că se află pe un drum bun şi cu mai mult curaj puteau limita diferenţa de 13 goluri cu care a pierdut.
În turul campionatului tinerele jucătoare braşovence au obţinut o victorie foarte preţioasă în sala din Deva cu 26-25 care o postează drept principala favorită şi în acest meci retur. Echipa de sub Tâmpa a avut timp suficient de pregătire şi neavând nici o problemă de lot poate obţine cele două puncte puse în joc pentru a ataca locurile din zona mediană a clasamentului.
Rulmentistele vor prezenta următorul lot de jucătoare: Stăncuţa Guiu, Cristina Sântămărean, Denişa Dedu-Roxana Cherescu, Ana Maria Simion, Oana Ionescui, Gabriela Szabo, Mihaela Seifer, Andreea Pricopi, Anişoara Marcu, Mirela Toma, Sorina Geapana, Bianca Abramiuc, Cristina Clisu. Antrenori: Mariana Tarca, Dumitru Berbece. Meciul va fi arbitrat de cuplul bucureştean Constantin Din şi Sorin Dinu.
Etapa mai programează şi alte importante partide, în special pentru zona inferioară a clasamentului. La Turnu Severin, craiovencele şi reşiţencele aureolate de victoriile din ultima perioadă de timp vor da naştere la un meci deosebit de animat iar învingătoarea va lua o serioasă opţiune pentru salvarea de la r