Energia Pandurii întâlneşte duminică, de la ora 12.00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, codaşa CSM Bucureşti, joc din etapa a XII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Dincolo de poziţiile din clasament ale celor două combatante, jocul nu se anunţă deloc uşor, CSM Bucureşti reuşind să transfere în această iarnă trei internaţionali, Ionuţ Ciobanu, Dan Savenco şi Ionuţ Georgescu, în timp ce Energia a pierdut foarte mulţi jucători. Mai mult, tehnicianul Energiei, Liviu Andrieş, nu poate conta nici pe Păiuş, accidentat la Constanţa. Vor reveni, în schimb, Andrei Enache şi Ciprian Şandru. „Moralul e bun, acum să strângem rândurile. Trebuie să începem cu dreptul meciurile de acasă din acest an. E o partidă importantă cu CSM atât pentru mine, cât şi pentru băieţi. E primul meci după perioada aceasta grea în care au apărut schimbări la nivel de lot. Eu sper să debutăm cu dreptul, avem nevoie de victorie. CSM s-a întărit în această iarnă, dar putem să câştigăm. Au trei jucători care au fost la Mondiale. Eu spun că jucăm acasă, avem publicul cu noi, deci suntem favoriţi. Băieţii au dorinţă de victorie şi, dacă ai atitudine, poţi face multe“, a prefaţat Andrieş jocul cu CSM Bucureşti. Energia Pandurii întâlneşte duminică, de la ora 12.00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, codaşa CSM Bucureşti, joc din etapa a XII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Dincolo de poziţiile din clasament ale celor două combatante, jocul nu se anunţă deloc uşor, CSM Bucureşti reuşind să transfere în această iarnă trei internaţionali, Ionuţ Ciobanu, Dan Savenco şi Ionuţ Georgescu, în timp ce Energia a pierdut foarte mulţi jucători. Mai mult, tehnicianul Energiei, Liviu Andrieş, nu poate conta nici pe Păiuş, accidentat la Constanţa. Vor reveni, în schimb, Andrei Enache şi Ciprian Şandru. „Moralul e bun, acum să strângem rândurile. Trebuie să începem cu dreptul meciurile de acasă din acest an