Editorul de text pe care îl folosesc înşirînd literele acestui text are o serie de facilităţi care arată ce, când şi cât ai modificat. În fiecare nouă variantă, modificările apar colorate diferit. De fiecare dată într-o nuanţă nouă, uşor pastelată, parcă pentru a sugera pregnanţa ultimei intervenţii. Textul iniţial, exilat în alb-negrul impersonal al precarităţii, este doar fundalul pe care evoluţiile ulterioare capătă strălucire. Modificat, corectat, ciuntit, umilit este un peisaj anost, căruia un curcubeu istoric, semantic şi sintactic îi conferă nobleţe. Un curcubeu al corecţiilor.
•
Într-un fel, aşa stau lucrurile şi cu ADN-ul nostru. Pe parcursul a sute de milioane de ani şi a zeci de specii, lucrurile au mers din bine în mai bine şi, în final, în diferit. A rezultat un imens şir de 6 miliarde de caractere care ne descriu nu doar pe noi, ci şi istoria noastră. Textul îmbunătăţit, după care funcţionăm, reprezintă doar 1%; restul este tăiat şi nefolosit. Fiecare literă din această ciornă finală, fiecare A, T, C sau G se află acolo pentru că, la un moment dat al evoluţiei, aceasta a fost cea mai bună soluţie. Nu perfectă, însă preferabilă celorlalte.
De multe ori este vorba despre un compromis: variante ale unei gene conferă un avantaj evolutiv cu preţul predispoziţiei pentru o maladie. Mutaţii care fac mult bine şi puţin rău; mai precis bine de multe ori şi rău doar câteodată.
•
Cea mai bună metodă pentru a avea o idee bună este să ai cât mai multe idei, spunea cineva. Iar aceasta a fost reţeta după care a decurs evoluţia noastră.
Perfecţiunea nu are istorie. Un organ perfect este unic, în timp ce numărul acelora care sunt doar bune este mult mai mare. Un organ bun acum este mai util decât un aparat perfect în viitor. Dintr-un imens număr de mutaţii cele convenabile sunt alese, transmise şi consolidate într-o populaţie. Atunci câ
