La 1800, imaginea Craiovei era cu totul alta. Puţine sunt mărturiile acelor vremuri. Doar paginile care poartă mărturiile unui August Pesacov sau ale cine ştie ce altui călător pe meleaguri străvechi creionează în mintea exploratorului de azi o imagine completă.

Pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, centrul Craiovei era „târgul“, „uliţa podului“ care ducea spre străzile Alexandru Lahovari, Lipscani şi Madona Dudu către Bănie şi casele domneşti ale Basarabilor de lângă Biserica „Sfântul Dumitru“.

Celebra stradă Unirii era numai drumul care ducea către „Dii“, spre Vidin, sau şoseaua care făcea legătura spre Bulgaria turcească de atunci.

Călăuziţi de imaginile creionate în paginile Arhivelor Olteniei, pornim pe aceste străzi şi descoperim în spatele Băniei temniţa Craiovei, iar în imediata sa apropiere, marea clădire a hanului Mănăstirei Hurezului, pe locul de lângă actuala Piaţă Veche.

Puţin mai departe de locul Băniei se înălţa vechea biserică Domnească a Sfântului Dumitru, cel mai vechi monument istoric al Craiovei, apoi, în dreapta, vechile case ale Basarabilor, şi lângă ele marea curte cu casele lui Mihai Viteazul, fostul ban al Olteniei.

În „dosul Băniei“ se întindeau locurile Clucerului Chiriac Găianu până în livezile de lângă Maica Precista de la Dudu, iar de aici oraşul se învecina cu câmpia ce ţinea de moşia Domnească a Craiovei, „astăzi irosită toată, de nu se mai ştie nimic de ea“.

Temniţa oraşului

În Craiova de odinioară, în spatele Curţii Băniei, „dacă nu chiar în aceeaşi curte, se afla temniţa oraşului“. A fost locul în care pungaşii, criminalii de altădată erau închişi. În 1862, ea a fost mutată, pentru că „organizarea nouă a închisorilor cerea cu totul altă executare a pedepselor decât aruncarea în gropi a celor condamnaţi la temniţă... De la 1862, de când tem