Parintele Calistrat Manastirea VladiceniMotto: "Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de îngradire împrejurul buzelor mele!" (Psalmii 140.3)
În vremea noastra, Parintii Duhovnici ai poporului crestin aud tot mai des, la Taina Spovedaniei, replici de genul: "nu prea am mai pacatuit, parinte!", "doar cu zisul din gura ce am mai gresit" - si aceasta ca o scuza, ca un fel de îndreptatire de sine. Numai ca, departe de a socoti una ca aceasta ca pe ceva derizoriu, Sfanta Scriptura prezinta un avertisment de-a dreptul înfricosator: "Va spun ca pentru orice cuvânt desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala în ziua judecatii" (Matei 12.36), iar Psalmistul afirma: "Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca sa-mi dezvinovatesc pacatele mele; iar cu oamenii cei care fac faradelege nu ma voi însoti cu alesii lor" (Psalmi 140.4). Din învatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii cu privire la judecata particulara aflam ca, iesind din trup în clipa mortii si începând urcusul catre Dumnezeu, sufletul trebuie sa strabata vamile vazduhului - lucru cu adevarat înspaimântator, nu din alt motiv decât acela ca, în chip real-duhovnicesc, ni se vor arata afisate în zapisele diavolilor propriile noastre pacate – toate cele uitate, nespovedite, nepocaite - ascunse cu voie sau fara de voie, cu stiinta ori cu nestiinta. Spre deosebire de multimea nenumarata a pacatelor de tot felul, clevetirea (ca si suratele ei - vorbirea de rau, defaimarea, bârfirea, ocara, prigonirea si dosadirea) constituie un punct vamal special în itinerariul acesta ascendent prin vazduh, la care vom fi opriti pentru a ni se cerceta toate vorbele rostite despre semenii nostri, ca si consecintele nefaste ale acestor vorbe produse de-a lungul timpului. Alfel spus, nu e chiar atât de simplu! Pentru ca altfel nu s-ar fi rugat atât de staruitor Psalmistul: "De cele straine fereste pe robul t
