Mitul vedetei este nu numai o realitate, ci şi o caracteristică a sportivilor zilelor noastre.

Au circulat la noi fel de fel de teorii privind uniformizarea sportivilor. Cuvinte precum vedetism şi-au făcut loc în vocabular, iar cei care se bucurau de binefacerile gloriei trebuiau neapărat să o împartă cu coechipierii. Apoi, i-am cunoscut pe Eusebio, Pele şi pe Cruyff. Câţi dintre vârstncii iubitori ai fotbalului nu-şi amintesc de Baratki, de Mircea David, de Ozon sau de Petchovski?

Care este locul vedetei în sportul contemporan? O realitate şi o necesitate. Mitul vedetei este nu numai o realitate, ci şi o caracteristică a sportivilor zilelor noastre.

Dar gloria? Apasă pe umerii unui sportiv cu mai puţine calităţi morale, gloria devine grea, peste măsură de grea, tone de plumb. Îşi spun cuvântul în ultimă instanţă pregătirea intelectuală a sportivilor, rezistenţa sa în faţa tentaţiilor.

Când însă gloria încununează frunţile unor oameni întregi, ale unor sportivi care au învăţat nu numai să lupte cu adversarul, cu cronometrul ori cu aparatele de măsurat, ci şi cu propriile lor limite - şi nu numai cu cele fizice - atunci lucrurile merg pe făgaşul lor normal. Şi aplauzele publicului, singurul doping admis, îi duc la victorie.