Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egipt: armata a dizolvat parlamentul și va rămâne la putere până la alegeri

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 13 februarie 2011 ·

Consiliul suprem al forţelor armate din Egipt, care a preluat puterea după demisia președintelui Hosni Mubarak, a anunţat azi suspendarea constituţiei, dizolvarea parlamentului şi formarea unui comitet care să elaboreze o nouă constituţie pentru ţară, potrivit BBC. Sursa: ReutersSursa: REUTERS

1 /.

Consiliul militar va rămâne la conducerea Egiptului timp de şase luni sau până la organizarea de noi alegeri, a precizat un comunicat difuzat de televiziunea publică de la Cairo.

Cel puţin o parte dintre protestatarii antiguvernamentali de la Cairo îşi menţin neîncrederea în regim, după demisia lui Hosni Mubarak, şi dau semne că intenţionează să rămână în Piaţa Tahrir până când armata va prezenta un calendar pentru tranziţia către democraţie.

Armata, poliţia şi civilii au ridicat o parte din baricadele aflate în piaţă şi în apropierea acestui punct central al revoltelor din Cairo. Câteva sute de protestatari se mai află însă acolo şi refuză să plece, iar unele ciocniri minore au avut deja loc între soldaţi şi unii demonstranţi.

Un moment tensionat a avut loc dimineață, notează BBC, când mai multe sute de poliţişti au intrat în piaţa Tahrir, spre nemulţumirea protestatarilor. „Plecaţi, plecaţi!”, au strigat demonstranţii, iar poliţiştii s-au conformat şi au părăsit piaţa.

Asigurarea securităţii, prioritate guvernamentală

Premierul egiptean Ahmed Shafiq a afirmat azi, într-o conferinţă de presă, că prioritatea guvernului său este asigurarea securităţii şi a subliniat că situaţia economică a ţării este solidă, transmit agenţiile internaţionale de presă, preluate de Agerpres.

Ahmed Shafiq a făcut această declaraţie la finalul primei reuniuni de guvern de după demisia preşedintelui Hosni Mubarak.

Premierul a mai menţionat că fostul şef al statului se află încă în ţară, în staţiunea balneară Sharm El-Sheikh de la Marea Roşie, u

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana!“

Ziua Constanta acum 30 minute
Actorul Andrei Ionescu, soțul actriței Ileana Stana-Ionescu a urit, miercuri, 27 noiembrie. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu. Drum lin prin univers Domn Andrei! Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana! Dumneze

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum o ora
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

Amazon, Google şi Meta „păgubesc cultura, datele şi creativitatea ” pentru a antrena AI

Mediafax acum 2 ore
E ca un truc de magie ieftin - multe gesturi teatrale, mult fum, dar nimic concret la final, explică senatorul Tony Sheldon, care a condus investigaţia. El a comparat companiile cu nişte „piraţi digitali" care folosesc cultura şi datele australienil

BNR lansează de 1 decembrie o bancnotă cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I

Mediafax acum o ora
Bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, cu o toleranţă de ± 1 mm, culoare predominantă: albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană şi relief, pe suport de polimer. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: î

Accident pe autostradă: 7 mașini implicate

Arad24.net acum 20 minute
Un accident de circulație a avut loc pe autostrada A 1, Arad-Nădlac în apropiere de Nădlac. Ceața deasă și neadaptarea vitezei la condițiile de drum au produs din nou pagube materiale și au făcut victime. „Intervin pompierii militari din cadrul Deta

Scandal în Germania după ce mai multe cranii au fost datate în mod eronat şi catalogate ca descoperiri senzaţionale

G4Media acum o ora
Un arheolog pensionar din Germania este anchetat pentru că ar fi identificat intenţionat în mod eronat mai multe cranii şi fragmente de craniu ca fiind descoperiri senzaţionale ce ar data din urmă cu multe mii de ani, informează DPA. Unul dintre ace

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 2 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Arad: Accident în care au fost implicate şapte autovehicule, pe A1, în apropiere de Nădlac/ Două persoane au fost rănite/ Traficul este restricţionat - FOTO

News.ro acum 26 minute
Şapte autovehicule au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Traficul rutier este restricţionat pe sensul de ieşire din ţ

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°