Fiecare drum pe care îl faci reprezinta un pas înainte către cunoaşterea de sine. Nu trebuie să fie neapărat de natură spirituală, deşi dacă eşti suficient de deschis la suflet, orice parte materială de care iei seamă, se poate transforma într-una spirituală.
O călătorie implică griji pentru bagaje, aşteptări, itinerarii, nerăbdare şi desigur bucuria evadării de acasă, uneori de realitate. Dar cea mai frumoasă parte a unei călătorii sunt surprizele legate de oameni, obiceiuri şi locuri care-ţi rămân în memorie şi fac ca totul să fie mai uşor. Pentru prima oară în Salonic şi de fapt pentru prima oară în Grecia, după cinci ore de mers cu maşina din Bucureşti până în Sofia (unde am înnoptat) şi încă cinci ore din Sofia până la destinaţie, am avut minunata şi încântătoarea plăcere să descopăr nişte oameni veseli, tineri, frumoşi, care ieşeau aproape seară de seară în localurile de pe malul mării să bea ceva, să vorbească cu prietenii şi pur şi simplu să trăiască.
Nici vorbă de turişti în Salonic pe o vreme de ianuarie, exceptând rătăciţii. În ianuarie, cu mandarinii şi clementinele în „fruct”, grecii sunt îmbrăcaţi de iarnă la 16 grade Celsius, femeile în vârstă profitând să-şi scoată la plimbare hainele de blană.
La vie en rose
Salonic e un oraş cu o istorie ce datează de peste 3.000 de ani în urmă, care te copleşeşte, iar în aceeaşi măsură, practic vorbind, pare destul de înghesuit la prima vedere, partea nouă mai ales, proiectată de un arhitect italian în secolul trecut. Dar te obişnuieşti uşor cu toate şi ajungi în foarte scurt timp să-l iubeşti.
„Foarte scurt timp” poate să însemne drumul până în centrul vechi, la castel, de unde admiri o panoramă superbă a oraşului care se înclină spre mare. Revenind însă la greci. Pe lângă faptul că par toţi a trăi la vie en rose, sunt şi extrem de amabili şi dornici să-şi ajute semenii, făr
