Andrei Pleşu se ocupă, în Dilema Veche, de ceea ce ştia domnia sa cel mai bine: îi critică pe ... criticii lui Traian Băsescu. Nu oricum, ci printr-o comparaţie cu mai vechii critici ai lui Ion Iliescu. Şi, mai mult, domnul Pleşu nu are loc de Mircea Badea, pe post de critic al domnului T. Băsescu!

Iată cum ne desenează frumos domnul Pleşu, o punte între criticii lui Ion Iliescu şi cei ai lui Traian Băsescu, transferând subtil anatema de isterici de la cei ai primului la cei ai celui de-al doilea.

“Îmi amintesc o împrejurare semnificativă de la începutul anilor ’90, cînd Ion Iliescu împărţise România în pro-iliescişti fanatici şi anti-iliescişti isterici. Cei care îl urau îi pîndeau fiecare gest, fiecare vorbă, pentru a înnegri portretul antipaticei sale derive. E drept, aveau de unde alege. La un moment dat, vechiul politician comunist a scăpat o vorbă despre faptul că e „liber-cugetător“. Tabăra urii a exultat: „Care va să zică şi-a dat arama pe faţă! Tot marxist a rămas! Am ajuns pe mîna unui om fără Dumnezeu!“. Mai apoi, cînd, în timpul unei slujbe religioase, preşedintele, prezent în biserică pe linie de protocol, şi-a făcut, la rînd cu lumea, cîteva cruci, tabăra urii a exultat din nou: „Încă o dovadă de ipocrizie şi de minciună! Zice că e liber-cugetător, dar trage la cruci pravoslavnice, ca să păcălească poporul! Măcar să fie consecvent, nu să facă pe drept-credinciosul, de ochii creştinilor adevăraţi!“. În sfîrşit, au fost şi cazuri în care, sfătuit de alţii, sau din proprie iniţiativă, Ion Iliescu a participat la serviciul religios, fără să mai facă semnul crucii. Tabăra urii s-a mobilizat la fel de prompt: „Comunistul – tot comunist! Îl durea mîna dacă-şi făcea şi el o cruce-două? O fi el liber-cugetător, dar să facă bine să respecte credinţa ţării pe care o conduce; măcar de formă! Măcar din respect pentru strămoşi şi tradiţie!“. E ceea ce