Imagine din expoziţie

Câteva "Autoportrete" întâmpină vizitatorul la intrarea expoziţiei "Horia Bernea. Real Time" de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Portrete cu aer expresionist, cu linii frânte, în care dramaticul este amestecat cu un grăunte de ironie, în care culorile contrastante, gestul apăsat cu care este pusă uneori culoarea marchează locul artistului între încorporarea în real şi abstragerea din realitate. O dovedesc, ceva mai încolo, cele trei "Autoprotrete" fără chip, în care roşurile, carminurile se învecinează cu negrul.

Urmele realului

Expoziţia este inedită şi interesantă prin concepţie. Nu este o retrospectivă, nu cuprinde toate ciclurile tematice ale pictorului. Conduce însă privitorul de la începuturile creaţiei artistului până în anii '90, urmărindu-i maniera de lucru, etapele succesive în transpunerea motivului de realitate în concept, apropierea de lume, aparent rece, trecută prin filtrul matematicianului şi arhitectului. Desene, guaşe, schiţe, studii, linii puternice, clare sau agitate, structurează compoziţiile. O aplecare către abstract, ca în "Tendinţă", din 1969, de exemplu, sau ca în "Conexiune inversă", ceva mai timpurie, preocupări intelectuale de organizare a pânzei, ca în "Concentrare", în care suprafeţele de culoare converg către centrul marcat al compoziţiei, refac pentru privitor lumea fascinantă a naşterii operei de artă. Preocupările, contemporane cu cele din arta occidentală, îi aduc, în 1971, premiul "Stahly" la Bienala de la Paris.

Rigoarea este însoţită permanent de tensiunea către esenţă, către delimitarea de accidentul cotidian până şi într-un "Peisaj înflorit", ca să nu mai vorbim despre "Mănăstirea Suceviţa", în pofida manierei cvasi-abstracte.

"Urme heraldice", "Stratosfera", cu succesiunea de panouri, ultimul purtând o explozivă flacără, "Supercrucea" dintr-un desen, element care va guver