Într-un interviu "pe picior" pentru Gândul şi ProTV, înaintea inceperii reuniunii CRU al UDMR de la Târgu Mureş, ministrul Cseke Attila a ţinut să "contreze" afirmaţiile preşedintelui Colegiului Medicilor din România, prof. Vasile Astărăstoaie referitoare la "amploiaţii FMI" care dictează politica de sănătate a Guvernului Boc, impunând o nouă reducere masivă a numărului de paturi şi a listei mdicamentelor compnsate şi gratuite. "Nu e vorba de nici o reducere a numărului de paturi, este vorba despre o limită pe care statul poate să finanţeze în sistemul sanitar. Şi în nici un caz nu este vorba de ceva impus de FMI, cum spune domnul profesor, temeiul legal exista de cinci ani de zile, dar e prima dată că se propune aprobarea unei asemenea hotărâri de guvern, care va aduce două lucruri: în primul rând corectitudine în sistem, toată lumea va şti care este numărul de paturi finanţat în sistemul sanitar şi doi - o concurenţă pentru contractarea numărului de paturi. Pentru că, stabilindu-se această limită, care va fi inclusiv pe judeţe, Casa Naţională, în cazul în care numărul de paturi într-un anumit judeţ este mai mare - şi vorbesc şi de sectorul public, şi de sistemul privat - va trebui să facă o selecţie cu cine contractează, pe bază de concurenţă.
Este un sistem care funcţionează de ani de zile în alte state europene, care ar fi putut funcţiona şi în România de cinci ani de zile, dar n-a funcţionat până acum niciodată, este pentru prima oară când îl propunem. N-are nici o legătură cu FMI, este un proiect al Ministerului Sănătăţii, de o lună şi jumătate e proiectul de GH pe site-ul ministerului şi cred că va fi aprobat destul de rapid într-o şedinţă de guvern", insistat ministrul Cseke.După care acesta n-a ezitat să-i aplice şi o înţepătură preşedintelui CMR: "Deci nu amploiaţii de la FMI dictează politica de sănătate a Guvernului României, cum susţine domnul