Foto: Cristian Crisbăşan Într-una din verile anilor ‘90 am cunoscut la mare, în staţiunea Costineşti, o puştoaică din marea Britanie, pe nume Rachel. Slabă, pistruiată, tatuată, cu piercing-uri, cu haine de piele stil punk, cu nişte ochi hipnotici, de un albastru intens ce contrasta cu creasta de păr roşu ca focul. Era în vacanţă. Avea 17 ani. Am vorbit cu ea 5 minute, dar nu am s-o uit toată viaţa. Mereu îmi revine în minte, din timp în timp. Am întrebat-o ce vrea să facă în viaţă. A devenit serioasă, s-a uitat pieziş şi a spus simplu: „Asistentă medicală”. De ce? „Vreau să AM GRIJå de oamenii suferinzi”, a răspuns ea.
– Bine, dar ai putea să te faci doctor, ai putea ajuta şi mai mult oamenii aşa, nu?
– Nu. Pentru că ştiu că n-aş fi în stare să devin un doctor excepţional. Dar aş putea fi o soră medicală extraordinară.
Reamintindu-mi acest episod, îmi dau seama acum că Rachel avea ceva din personajul Lisbeth Salander, din Trilogia Millenium a lui Stieg Larsson. Poate că şi Rachel avusese probleme cu doctorii. Poate că se gândea că un doctor doar repară ş dacă poate ş maşinăria umană. O soră medicală bună, în schimb, are grijă de tine după ce doctorul te-a reparat şi a plecat să repare alţi oameni. Sau atunci când aştepţi să mori ori eşti prea bătrân ca doctorul să mai poată face ceva pentru tine... Atunci ai nevoie de un alt fel de îngrijire...
Dar dincolo de asta, m-a frapat luciditatea acestei puştoaice punk-iste de 17 ani care ştia deja precis ce caută ea în viaţa ei. „Decât să fiu un doctor mediocru, mai bine o soră medicală excepţională” era rezoluţia ei pentru viitor. Nu visa la mai mult decât se simţea în stare să vrea şi să poată.
Februarie 2011. Citesc pe website-ul www.tedoo.ro, al lui Brăduţ Florescu, fabuloasa poveste a lui „Genni Gori, omul care a dat o viaţă pentru o plajă”. Pe scurt, Genni şi-a dat seama într-o seară din
