Ce poate fi mai relaxant ca, în orice anotimp aproape, să conduci o maşină de mare forţă, pe un drum care trece prin atmosfera ozonată a pădurii?

Aşa şi începe clipul, adică povestea noastră. Căci este şi o mică tramă la mijloc. Ca şi o mică traumă. Emoţională.

La volan se află un bărbat. Tipic. Încă tânăr, un om de succes, putem ghici, dar în ultimă instanţă un om normal, un om obişnuit. Priveşte înainte, iar acesta poate fi, în sine, un amănunt semnificativ, de vreme ce numai aşa se poate explica faptul că nu vede cum, pe bancheta din dreapta („locul mortului”, cum i se mai spune - şi asta pe bună dreptate) apare un personaj obscur, îmbrăcat într-o mantie cu glugă, ca un călugăr descarnat.

Bărbatul nostru/personajul principal din clipul nostru (asta dacă eludăm maşina/autoturismul adică) se ştie singur în maşină. Probabil că asta este şi premisa apariţiei personajului misterios pe bancheta din faţă dreapta.

Dacă în maşină ar mai fi fost cineva, cine ştie, poate personajul cu glugă nu ar fi mai apărut. Uneori, arătarea este univocă. Sau biunivocă. Lesne de ghicit că „omul cu gluga” este un avatar al morţii. De altfel, şi este interpretat de un bătrân pergamentos, a cărui faţă se dovedeşte generoasă în zbârcituri.

Nu este nici o surpriză să aflăm un scenariu aproape faustic la un producător german: căci, da, iarăşi aţi ghicit, este o reclamă valabilă pentru o limuzină cu mare renume, aşa cum este Mercedes.

Iar bătrânul se înclină uşor şi, întorcându-se cu faţa spre şofer, şopteşte, limpede, clar, ca să se audă: Sorry!

Este, fireşte, o şoaptă metafizică.

Moartea vine să îşi ceară iertare înainte... înainte ca să ce? Înainte ca să te ia.

Dar moartea e aşa de sigură pe ea! Poate prea sigură. Un pic prea sigură.

Destinul este şi în mâna omului, nu numai a lui Dumnezeu sau a morţii.

şi ce se întâmplă mai departe