Foto: Christian Silva / Jurnalul Naţional

De ce ne trebuie o zi în care iubirea să fie sărbătorită?! Nu ar fi mai bine să le spunem celor dragi că-i iubim în fiecare zi, oferindu-le în acelaşi timp cel mai de preţ dar, libertatea de a fi ei înşişi? Atunci când iubirea renunţă la orice limită, ea atinge adevărul.

Oamenii, prin trecerea lor prin viaţă, au considerat necesar să-şi sărbătorească evenimentele, atât cele personale, de familie, de neam, de popor, cât şi pe cele legate de propriile trăiri. Religiozitatea ca stare, dar şi religia instituţionalizată, au fost factori polarizatori sau, din contră, distrugători, ai acestor imbolduri umane.

Venind din vechime, sărbătorile dedicate vieţii au fost mutate de la caracterul lor arhetipal la cel instituţional. Cea mai frumoasă trăire umană, dragostea, a fost celebrată în toate culturile şi civilizaţiile. Aici, pe plaiurile dintre Carpaţi, unde "trăia poporul nemuritor” - Cassius Dio-, aici, unde cultura autohtonă, deşi pusă sub semnul întrebării de marii istorici, dar mereu dovedită de cele ce apar "de sub pământ”, mai mereu întâmplător, căci nimeni nu e preocupat de a le găsi, "păgânismul local”, puternic ancorat în ancestral, nu a putut fi anihilat şi de aceea a fost asimilat, suprapunându-i-se semnificaţii de formă, dar nu şi de esenţă. Tracii ne vorbesc însă prin tradiţiile lor şi ne spun că nu erau doar un popor de războinici cruzi, ci trăiau sub spectrul universal al trăirilor Divine. Şi pentru ei dragostea era motiv de sărbătoare, căci nu puteau să fugă de ceea ce era dat tuturor vieţuitoarelor, dar mai ales oamenilor. Alţii însă, cu cunoaştere deplină, sau din crasă necunoaştere, şi prin aruncarea la gunoi a acestei sărbători, au vrut să-i îngroape… Şi odată cu ei, şi pe noi…

Acum este vremea de a sintetiza notele strânse prin timp… Mai ales că-n ultimii an