În anul 2010, pe fondul vitezei de deplasare, în cele două forme ale sale – neadaptată la condiţiile de drum şi neregulamentară, s-au produs în judeţul Sibiu 44 de accidente rutiere grave, în care şi-au pierdut viaţa 12 persoane iar alte 59 au fost grav rănite.
CITEŞTE ŞI:
Gafă DIICOT: Au trimis mascaţii din greşeală la un fost senator sibian din Mediaş
Un sibian a doborât un stâlp şi a blocat circulaţia pe Maramureşului
În vederea prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul încălcării acestei norme rutiere, poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu desfăşoară la această oră o amplă acţiune în cadrul căreia se va urmări, cu preponderenţă, sancţionarea nerespectării normelor rutiere privind viteza de deplasare.
Acţiunea se desfăşoară pe DN 1, pe segmentul de drum municipiul Sibiu – limită cu judeţul Braşov, în intervalul orar 08.00 – 13.00 şi 15.00 – 18.00, acţiunea fiind organizată în cooperare cu Serviciul Rutier Braşov.
La acţiune sunt angrenate, în judeţul Sibiu, 6 aparate de supraveghere şi măsurare a vitezei de deplasare, fiind dispuse în sistem „cascadă”, în colaborare cu cele ale Serviciul Rutier Braşov.
Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere nedorite, poliţiştii vă recomandă insistent să respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie, adoptaţi o conduită preventivă şi responsabilă în trafic!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: