Un consilier pedelist aspira pe blat la statutul de filosof, însă l-a dat în gât lăcomia intelectuală. Setea excesivă de carte, se ştie, omoară norocul.
Păţania consilierului pedelist care tânjea după un masterat fără bacalaureat, confirmă teza care a bulversat şcoala modernizată de Funeriu, învăţământul scoate tâmpiţi. Fără bac, plini de masterate, bolnavi de cultură.
După îndârjite turnătorii locale, poliţiştii fără doctorat din Dâmboviţa s-au prins că ăla care vrea masteratul n-a terminat nicio formă de învăţământ pe bune. Că a şpăguit totul, pe logica ruptă din viaţă conform căreia la câţi boi au masterat în politică, eu de ce nu?
În lumea fabricanţilor de diplome, un masterat la zece clase, lucrurile nu se petrec aşa simplu, după cum se învârt banii vameşilor în căldare. Fenomenul e mai complex şI mai discret. Balamucul diplomelor false din anii trecuţi s-a stins rapid, dată fiind sensibilitatea mediului în care prolifera: făcea partidele de rahat. Intelectualii membri şI simpli simpatizanţi s-au dat loviţi în demnitate. Aşa s-a înăbuşit scandalul. E adevărat, a decedat furnizorul de diplome numit ID, dar asta fiindcă prea era golănia extinsă.
Cazul consilierului pedelist din Dâmboviţa demonstrează pentru a nu ştiu câta oară că în România setea de carte e penală doar dacă o depistezi la timp. Altfel, dacă ai noroc şI nu te toarnă nimeni, se poate obţine un bac fără să frecventezi grădiniţa şI ciclul de patru clase, se poate urma o facultate fără urme de bac. Încolo, vorba bancului cu diferenţa, diferenţa e că având masteratul la bază, mai cunoşti lumea.
Esenţial pentru obţinerea unui masterat onest e să afli preţul corect şI omul care să facă tranzacţia. Consecinţă a înmulţirii prin spori a universităţilor şI al rectorilor fără operă, numărul masteranzilor contracost e semnificativ mai mare decât numărul masteranzilor cu bac la
