Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident în toiul nopţii la Timişoara provocat de un şofer care nu cunoaşte regulile de circulaţie

Publicat in Adevarul, duminică 13 februarie 2011 ·

Un şofer venit pentru prima oară la Timişoara a produs un accident lângă Cimitirul Eroilor din Timişoara. Şoferul a intrat pe interzis, după care a intrat în plin într-o maşină care circula regulamentar. În urma impactului, una dintre maşini a fost la un pas să ajungă în cimitir.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în faţa cimitirului Eroilor din Timişoara. Şoferul străin, care conducea un autoturism Dacia Logan, încerca să ajungă de pe Calea Aradului pe Calea Lipovei când a descoperit o scurtătură. Din păcate pentru el, calea de acces era interzisă din sensul în care circula el, dar şoferul a spus că nu a observat niciun semn de circulaţia care să îi interzisă prezenţa.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

Grăbit, tânărul a apăsat pe pedala de acceleraţie, doar că la mijlocul străzii s-a speriat când a văzut că un Opel vine din sens contrar. Cele două maşini s-au ciocnit în plin, iar în urma accidentului, Loganul a ajuns proptit de poarta cimitirului. La locul accidentului a ajuns şi o ambulanţă, dar şoferiţa din Opel a refuzat să fie internată.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Mehedinţi: Microbuz căzut în Dunăre/ Accident produs pe DN6, pe un viaduct/ Plan roşu de intervenţie activat/ Adâncimea apei în zona accidentului, peste 12 metri/ Declaraţiile şefului DSU, Raed Arafat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 19 minute
Un microbuz a căzut în Dunăre, luni după-amaiză, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct, în judeţul Mehedinţi. A fost activat planul roşu de intervenţie. Şeful DSU, Raed Arafat, afirmă că la acest moment nu este vizibil del

Vodafone EasyTech își consolidează poziția de „one-stop-shop” pentru tehnologie și devine alegerea perfectă pentru întreaga familie

G4Media acum 42 minute
Vodafone România duce la un nou nivel promisiunea EasyTech de a oferi tehnologie accesibilă și continuă să dezvolte conceptul inovator de tech retail introdus în urmă cu doi ani, odată cu transformarea companiei într-un lider în tehnologie. De acum,

Papa Francisc a aprobat primul pas către beatificarea arhitectului spaniol Antoni Gaudí

HotNews acum 46 minute
Papa a aprobat luni un decret de recunoaștere a „virtuților eroice” ale arhitectului spaniol Antoni Gaudí, supranumit „arhitectul lui Dumnezeu”, pentru contribuția sa la proiectarea Sagrada Familia din Barcelona, transmite agenția EFE, citată de Age

Programul Metrorex de Paște 2025. Cum circulă metroul în noaptea de Înviere

HotNews acum 3 ore
Metrorex a anunțat un program special de circulație a trenurilor pentru sărbătorile pascale din 2025. Potrivit unui comunicat Metrorex, în perioada 18-21 aprilie 2025, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 15 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Dumitru Borțun

Gandul acum 51 minute
Invitatul emisiunii este Dumitru Borțun. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru marți, 15 aprilie 2025

Libertatea acum 5 ore
Prognoza meteo pentru marți, 15 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Jennifer Lopez a anunțat oficial unde susține concertul din București, de pe 27 iulie 2025. Cât costă biletele

Libertatea acum 4 ore
E oficial! Unul dintre cele mai așteptate concerte ale acestei veri, pe care Jennifer Lopez îl va susține în București, pe 27 iulie 2025, în cadrul turneului „Up All Night Live”, nu va avea loc pe Arena Națională, așa cum s-a speculat, ci într-o alt

Mesaj de ultimă oră al Elenei Lasconi pe grupul intern al USR. Șefa partidului ar fi „cenzurată” pe grupurile interne de către tabăra Fritz-Moșteanu-Armand

Mediafax acum o ora
Potrivit informațiilor obținute de gandul.ro din surse politice, Lasconi a fost împiedicată, în ultimele zile, să comunice direct cu colegii din USR, după ce a fost „cenzurată” pe grupurile interne de către tabăra Fritz-Moșteanu-Armand. Blocada nu a

Vizitele lui Mario Vargas Llosa în România. Ce spunea scriitorul peruan despre țara noastră

HotNews acum 8 ore
Mario Vargas Llosa, ultimul gigant al literaturii latino-americane, care a murit duminică, la vârsta de 89 de ani, a vizitat de trei ori România: în anii 1995, 2005 și 2013. Scriitorul de Nobel a venit în țara noastră pentru a-și prezenta cărțile ap

Demisia lui George Becali din grupul parlamentar AUR, depusă la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Acesta va activa ca parlamentar neafiliat

News.ro acum 3 ore
Deputatul George Becali a informat, luni, conducerea Camerei Deputaţilor, privind demisia sa din partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), începând cu data de 14 martie 2025. Parlamentarul precizează că, urmare a acestei decizii, solicit retra

Vremea

București
acum

16°
lun.

7°/16°
mar.

4°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

7°/17°
mie.

11°/21°
joi

11°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

5°/13°
mar.

3°/11°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/15°
mie.

9°/24°
joi

11°/24°
Timisoara
acum

18°
lun.

11°/18°
mar.

11°/19°
mie.

9°/24°
joi

14°/26°