Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu a bătut deloc Toba în privinţa ilegalităţilor!

Publicat in Cotidianul, duminică 13 februarie 2011 ·

Chestorul Petru Tobă, în stânga

Comisarul Petre Tobă ştia detaliile angajărilor ilegale din Jandarmerie. Şi totuşi singura reacţie pe care a avut-o a fost aceea de a scăpa cât mai repede de cei trei subalterni de-ai lui. Declaraţia apare în dosarul angajărilor ilegale de la Jandarmerie şi a fost făcută de unul dintre funcţionarii de la Resurse Umane din cadrul IGPR.

Dosarele de transfer a trei jandarmi şi un pompier au ajuns anul trecut, la începutul lunii noiembrie, la Direcţia de Resurse Umane din IGPR, informează Realitatea TV.

Dosarele aveau caracter de urgenţă, iar recomandarea venea chiar de la fostul şef al direcţiei de resurse umane din Ministerul de Interne - Adrian Pătraşcu. Drept urmare, Petre Tobă a semnat rapoartele de transfer, chiar dacă pentru niciunul nu fuseseră identificate funcţiile noi pe care urmau să le ocupe. Printre ei un proaspăt colonel de jandrami - Cornel Faris - care nu avea stagiul militar satisfăcut, dar absolvise două facultăţi cu o diplomă de bac falsă.

"Dl chestor Pătraşcu Adrian mi-a transmis că dl. colonel Faris nu va rămâne pentru mult timp în corpul IGPR şi, de asemenea, am înţeles că situaţia lui şi a celorlalţi este cunoscută la nivelul conducerii MAI", le-a explicat procurorilor angajatul direcţiei de resurse umane din IGPR.

Drept urmare, lui Faris i s-a găsit funcţa de şef al serviciului sistematizare din Poliţia Rutieră, iar celorlaţi... posturi în cadrul poliţiei capitalei şi la unităţile de sector. Pentru colonelul Faris, funcţia din poliţiei era una de trecere către direcţia economică din ministerul de Interne.

"Tobă mi-a recomandat să fac ceva ca Faris să plece (n.r. din IGPR) pentru că aveam informaţii despre scandalul cu el şi pentru că Faris era cu împuternicire pe post."

Colonelul Faris nu a mai ajuns şef in minister, ci a fost trasferat la Serviciul de Protecţie a martorilo

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 44 minute
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 4 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 44 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 2 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum o ora
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Serie A: Juventus Torino - Hellas Verona, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Juventus Torino a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Hellas Verona, în ultimul meci al etapei a 27-a din Serie A. Torinezii au avut un gol anulat în prima repriză, la McKennie, în minutul 36, pentru un fault în a

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum o ora
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°