Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia instituie stare de urgenţă umanitară

Publicat in Adevarul, duminică 13 februarie 2011 ·

Din cauza miilor de imigranţi clandestini din Algeria care sosesc pe coastele Peninsulei, guvernul italian a proclamat sâmbătă starea de urgenţă umanitară, o procedură care îi permite să accelereze adoptarea măsurilor de luptă împotriva acestui fenomen.

'Consiliul de miniştri a proclamat starea de urgenţă umanitară ca urmare a afluxului de cetăţeni nord-africani în sudul teritoriului. Această decizie va permite adoptarea imediată de către Protecţia civilă a măsurilor necesare pentru a controla acest fenomen şi a acorda asistenţă cetăţenilor fugari din ţările Africii de Nord', se spune într-un scurt comunicat. informează AFP.

Protecţia civilă a format o celulă de criză care se va ocupa specific de această problemă.

Aproximativ 3.000 de imigranţi ilegali, majoritatea tunisieni, au sosit miercuri pe coastele italiene, peste 250 dintre aceştia în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit mai multor surse.

Italia a cerut vineri ajutorul Uniunii Europene pentru a înfrunta acest val de imigranţi ilegali, avertizând împotriva riscului unei "crize umanitare".

Ministrul de interne Roberto Maroni şi şeful diplomaţiei Franco Frattini au cerut într-o declaraţie comună convocarea de urgenţă a unei reuniuni la nivel politic a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE.

Italia 'cere desfăşurarea imediată a unei misiuni Frontex de interceptare şi patrulare în largul coastelor Tunisiei pentru controlul fluxurilor", au mai solicitat cei doi demnitari.

Instituirea stării de urgenţă permite evitarea anumitor formalităţi legale şi autorizează responsabili locali, cum ar fi prefecţii, să ia măsuri operaţionale imediate. Ea permite de asemenea, utilizarea rapidă a resurselor financiare speciale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 2 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 2 ore
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 2 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum o ora
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 7 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 46 minute
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 4 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
Constanta
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/3°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/5°