Plecarea lui Mubarak de la putere nu sugereaza ca, la Cairo, ar exista o personalitate de vaza pregatita sa-si asume provizoratul, sa stavileasca orice inceput de haos sau anarhie si sa pregateasca in liniste alegerile, aducatoare de pace sociala in tara piramidelor.
Dimpotriva, nici reprezentantul de seama al "fratiei musulmane", nici alte nume si mai putin cunoscute, nu prea lasa de inteles ca ar fi tocmai dornice sa-si asume riscurile unui asemenea rol.
Daca lider nu e, nimic nu e
Faptul ca un general, al carui nume nici macar nu-l cunoastem, a tinut vineri seara o scurta alocutiune la televizor, iar sambata s-a prezentat un altul, asigurand ca armata a preluat conducerea provizorie, ca tot armata va demara tara in directia buna si ca tot ea, armata, va instala institutiile democratice, dovedeste fara tagada lipsa unui lider reprezentativ.
Deocamdata, nimeni nu stie ce inseamna "armata". Oare va desemna armata din sanul sau o personalitate, deocamnadata anonima, care sa se impuna ca lider provizoriu, sau armata pritoceste un fel de conducere colectiva, si mai anonima, ceva cum au fost triumviratele romane, consulatul francez, sau troika ruseasca?
Dupa cum se stie, nici triumviratele (doua la numar), nici consulatul (anihilat de Napoleon), nici troika (zdrobita de Hrusciov) n-au fost solutii inspirate. Ba chiar, au esuat lamentabil, dovedind ca liderul-multiplu nu este decat o trambulina pentru instalarea liderului-dictator.
In mod paradoxal, invingatorii din piata Tahrir stiu pe cine au invins, dar nu stiu cu ce s-au ales. Ca urmare, euforia continua non-stop, iar multimea debusolata nu se urneste din piata, decat anevoie, atunci cand armata ii atrage atentia ca scopul a fost atins si revolutia s-a terminat cu aplauze prelungite.
As zice, parafrazand un mare poet, al carui nume unii
